luni, 28 septembrie 2009

Autodenunt

Incredibil, incendiar si senzational dar nu numai la Dan Diaconescu in direct! Pe o pagina de net un roman se autodenunta ca fiind cel care a vandalizat "operele de arta" de la Universitate. Sunt curios daca va fi incarcerat.
Gasiti scrisoarea lui aici.

vineri, 25 septembrie 2009

Privind in jur

Ma tot uit la oameni in jurul meu, pe strada, in metrou, in tramvai, in satele Baraganului sau in oricare alt sat din tara asta si imi dau seama ca pentru marea majoritate dintre oameni saracia este o realitate.
Salutari din Romania, tara unde saracia a devenit din ce in ce mai mult o virtute decat un pacat.

marți, 22 septembrie 2009

Alte calcule

Tot felul de calculatoare automate pentru: greutatea ideala, salarii, compatibilitati personale, ovulatie, loto 6/49, bioritm, taxe si impozite ca PFA, potriveli la anvelope, calcule de leasing auto, bugete de nunta, calendar ortodox, rate credit, calcul dieta, convertor unitati de masura, taxe inmatriculare, etc etc.
Toate astea precum si multe altele le gasesti aici.

luni, 21 septembrie 2009

Comparatii directe

Intre cine?...pai sa zicem intre Madonna si L. Cohen.

Madonna a venit in Romania cu garzi de corp, progenituri, antrenori personali, nutritionist, bucatari si dansatori.
Cohen a venit cu instrumentistii numai.

Madonna a fost luata cu un jeep blindat de la aeroport si inconjurata de garzi de corp.
Cohen a refuzat limuzina trimisa de organizatori la avion si s-a urcat singurel in autobuzul aeroportului, carand in spate un contrabas.

Madonna a cerut special la hotel o camera tapisata cu matase alba.
Cohen n-a avut pretentii d'astea.

Madonnei i s-a dat o sala de conferinte pe care a transformat-o in sala de fitness.
Cohen nu a avut decat o pretentie - sa nu se fumeze pe stadion.

Madonna n-a dat interviuri.
Cohen da.

Madonna a dezmagit ca prestatie artistica. Cohen nu, nici de aceasta data!
Aaaaaa...si sa nu uit la singurele asemanari intre cei doi- la amandoi li s-a facut rau pe scena la urmatorul concert dupa cel de la Bucuresti. Pacat ca asta nu-i aduce deloc la aceiasi valoare.

Acoperisuri in toamna

DSC_1256 stamped

sâmbătă, 19 septembrie 2009

Porumbei

Nu mai stiu cu cine vorbeam si nici despre ce exact...posibil sa fi fost vorba de masini sau femei, cand am rostit replica urmatoare:
"E batrana dar iti faci treaba cu ea!"

P.S. Ce urat suna!...in ambele variante :))

Calcule contabile salariale

Un calculator foarte bun de salarii, impozite si taxe...numai aici si acum. Sper sa va foloseasca.

duminică, 13 septembrie 2009

Directii


Inca mai cred ca peroanele goale sunt mai importante decat cele aglomerate si ca trenurile care intra in gara sunt mai importante decat cele care tocmai au plecat.
P.S. Ca sa nu iasa vorbe-habar nu am cine-i personajul din imagine dar fiind azi cu treaba prin gara mi-a venit sa scot camera la imaginea asta.

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Cronicuta de film-Bruno

Un nou film al lui Sacha Baron Cohen. Mult mai dement, vulgar, socant, scandalos de obscen si ingrozitor de hilar decat anteriorul Borat. Este exact genul de film la care te simti vinovat ca poti sa razi. Cineva totusi trebuia sa biciuiasca intr-o satira derapajele morale ale Americii: homosexualitatea dusa la nivel de virtute si discriminare pozitiva,obscenitatea generala, prostia extrema a vedetelor cretinizate de prea multi bani, industria relatiilor publice si lumea modei cu absurdul ei. Toate situatiile si personajele care va par cunoscute sunt reproduse aici deliberat. Nu va garantez o distractie pe cinste decat daca va place sa radeti la glume de genul grobian (glume de santier). Daca sunteti din cealalta categorie atunci veti ramane putin intristati dupa vizionare pentru pasii inapoi pe care civilizatia i-a facut in ultimele decenii. Poate ca totusi stratul de mizerie in care traim ar putea fi satirizat si altfel.

vineri, 11 septembrie 2009

Mica publicitate

Vand Enciclopedia Britannica, 50 de volume, calitate exceptionala, legate in piele de Cordoba, stare perfecta. Pret 1000 de dolari sau care da mai mult. Nu mai am nevoie de ea. M-am insurat saptamana trecuta, iar nevasta-mea le stie pe toate."

Citita de cineva (o fi adevarata sau e numai banc?)

Din radio

P.S. Incep cu P.S.-ul la inceput ca pe urma uit.
Fanele mele imi fac precizarea.... "Grasa vesela si slaba trista" e la radio Guerrilla...si se difuzeaza numai in emisiunea de dimineata a lui Dobro si Craio...iar textul e scris de Mitos Micleusan.
Asa o fi dar nu ma intereseaza cine scrie scenetele alea....eu doar ma amuz cu ele in masina.
Azi dimineata am descoperit alta traznaie, in emisiunea celor doi de mai sus. Un fel de "Iarta-ma" amestecat cu "Din dragoste " al lui Mircea Radu, dar de data asta numai pe calea undelor. Idiotii aia doi de mai sus au primit telefon azi dimineta de la un tip din Curtea de Arges care vroia sa se impace cu fosta lui prietena...adica sa ramana amici zicea el. Incep baietii sa-l descoasa pe ala si aflam ca de fapt tipa era din Iasi iar ei aveau un fel de relatie la distanta cu vizite reciproce rare, si care in timp s-ar fi racit.

Intre timp soseste si intrebarea lui Craio....."dar tu cam de cand ai constatat ca tipa se racise asa? "
Raspuns franc al tipului: "Cam de trei ani !".
Am ras si azi cu lacrimi tinandu-ma de volan. Nu vreau sa va zic tot "misto-ul" ce a urmat cand au sunat-o si pe Elena....fosta prietena.

Intrebare Dobro: Si ce avea in plus tipa aia si tu nu aveai?
Rspuns Craio: 50 de kg!

joi, 10 septembrie 2009

Ce-ar fi fost daca n-ar fi fost sau daca ar fi fost altfel

Ce voi scrie mai jos se doreste a fi un sfat pentru o amica care se afla intr-o situatie in care probabil ne-am aflat fiecare dintre noi candva. Incerc sa-i transmit ceva prin puterea exemplului altora.

Ani in urma, multi oricum ca nici nu mai stiu cati, iubeam o fata. Totul mergea aproape ca uns si ma si vedeam alaturi de ea pentru restul vietii. Numai ca asta era valabil doar din punctul meu de vedere…din al ei putea fi aproape la fel insa…ceva nu era suficient. Mici detalii esentiale, strict materiale, conditionau imperativ din pozitia ei, la acea vreme, viitorul relatiei. Intr-o zi s-a intamplat sa zica stop…tocmai din acele motive. Evident pentru orice asemenea “concediat” o asemenea situatie poate fi greu de acceptat. Imi aduc aminte ca am trecut cu mare greutate, suferinta si intr-un timp destul de lung peste aceasta realitate. In faza in care te simti ranit ca un animal vanat si simti ca nu mai poti…am vorbit cu un amic al meu, om cu mare experienta de viata datorata varstei inaintate si inteligentei cu care intelegea viata si natura umana. Mi-a povestit ca in tineretea sa , dupa razboi, spera la o casatorie cu o domnisoara. Militar in termen fiind, a numarat in gand zilele pana la prima permisie cand urma sa o revada. Intors acasa in prima permisie din armata, a asteptat si mai greu scurgerea timpului pana cand va ajunge sa coboare din tren, in Bucuresti, si sa o sune. La acea vreme singurele telefoane publice din capitala se aflau in aceiasi mica constructive de lemn cu debitele de tutun, un fel de chioscuri cilindrice (imi inchipui eu) din lemn pe care le-am mai prins si eu in copilaria mea frageda. Evident la aceste telefoane era aproape imposibil sa gasesti liber astfel incat trebuia sa stai la o mica coada, dupa cum se nimerea sa ai pe cineva in fata sau nu. Exact asa a patit si prietenul meu….si fara sa vrea sa asculte a constatat ca tipul care folosea telefonul in fata lui tocmai aranja o intalnire cu fata visurilor lui. Urmarea nu are importanta, prietenul meu era acum om casatorit, cu o cariera stiintifica recunoscuta pe multe continente si cu copii de varsta mea. Domnisoara de atunci era si ea acum casatorita, devenind intre timp o doamna respectabila trecuta mult de prima tinerete. Poate cel mult in creierul amicului meu mai staruia gandul la ce-ar fi fost daca…zic poate, pentru ca nu mi-a spus niciodata. Care erau sansele sa i se intample lui, in acea zi, la acea ora, in acel mic debit de tutun asa ceva? Probabil ca infime...si totusi...asa a trebuit sa se intample.

Cam asta pot sa zic si pentru situatia ta. Daca nu mai sunteti impreuna, indiferent de motiv , inseamna ca nici nu trebuia sa fiti. Mergi drept si nu te uita inapoi…este o greseala. Multe lucruri se pot ierta dar sigur nu se pot uita. Te-as sfatui sa urasti, pentru ca dupa ura vine sigur si indiferenta, dar stiu ca este prea grea povara si dureaza prea mult.
Vorba Mariei Tanase din "Cine iubeste si lasa"
...viata sigur va oferi rasplata cuvenita fiecaruia. Te asigur!...si mai vorbim…peste ani.

Va las si ma duc repede ca pierd ultimul episod din "Grasa vesela si slaba trista".

miercuri, 9 septembrie 2009

Grasa vesela si slaba trista

Traiesc in orasul melcilor, sau macar asa am eu impresia, dar numai cand ploua. Ce vreau sa zic este ca atunci cand ploua, in acest oras se merge cu automobilul la pas. Mersul la pas cu orele prin oras te face sa treci prin stari absolut contradictorii. Intre datul cu capul de volan si privitul fix si placid inainte nu este decat un pas. Administratorilor acestui oras chiar nu le pasa. Numai eu trec pe langa o intersectie mare, semaforizata...dar degeaba....semaforul ala e pe intermitent de cateva luni bune si nimanui nu-i pasa. Evident la orele diminetii acolo se formeaza invariabil o mare coada de masini, iar prioritatea devine subiect de care se baga primul si care are tupeu sa nu opreasca.
Cum va spuneam, intre cele doua stari am incercat sa caut si alte stari intermediare. Cum mare lucru nu poti sa faci in masina, adica as putea sa si mananc/beau (dar totusi prefer sa o fac acasa), dus nu pot face (desi recunosc ca n-am incercat) iar sex in masina merge numai in locuri laturalnice si cu mare risc...mi-a ramas varianta, asa cum ati ghicit, sa ascult radioul. Uite asa fac unii rating din cauza traficului. Ieri, de Sf. Maria, am nimerit la o emisiune a lui Mircea Badea, un fel de Hyde Park radiofonic, unde tot felul de ascultatori (prefer sa le zic asa deocamdata) suna sa-si zica pasul. Va jur ca 45 de minute cat am prins eu emisiunea au sunat numai ciumpalaci care articulau cu greu propozitii complexe. Multi din ei mi-au smuls zambete amare pana la finalul emisiunii cand a sunat "ciumpalacul ciumpalacilor". Dupa ce si-a debitat el oful , ca nu mai stiu care era, s-a apucat sa-i zica lui Mircica, redau textual: "Esti cel mai mare fan al meu!".
Am ras cu lacrimi pana acasa si uite asa au scapat aia din primarie de umplut frigiderul cu carne de la mine si aseara.
Azi dimineata am gasit alta chestie haioasa....o sceneta cu "Grasa vesele si slaba trista" (sau poate invers)...da cred ca-i pe alt post FM ca eu tot apas pe butoanele alea mereu.
Fata, fata...hai ca ma bag si eu la muunci...va tin la curent...pup.
Pa !

P.S. Am fost la o Marie aseara si le-am declarat la toti ca sunt "fanii mei". Ca sa pecetluim "statementul" am bagat cu ei un vin "crima lui Ovidiu". Ah! Ce ma doare capul!
Va mai tin eu la curent (220V;50Hz).

luni, 7 septembrie 2009

Cuvinte carora le-am uitat sensul-Garnita

Uite ca mi-am mai adus aminte de un cuvant din copilaria mea care incet , incet dispare. Garnita....nu mai stiam exact ce este dar sunt sigur ca bunica-mea avea una in camara.

GÁRNIȚĂ, garnițe, s.f. Vas de metal cu care se transportă lapte și alte lichide. – Din scr. grnac, pol. garniec, rus. garnec.

de aici

Ia-ti mireasa ziua buna

Mie ploaia asta imi aduce aminte de nunti....adica ca ieri era vara si muream de cald iar azi dimineata mi-am cautat disperat o jacheta din polar sa o am in portbagaj pentru orice eventualitate. Care e legatura cu nuntile...pai asa e si la nunta. Cand intri, la venire, te astepta mirii, ca scosi din cutie, cu sampania in pahare, de zici ca esti cel mai important din adunarea aia, apoi brusc, dupa ce te-ai pipait toata noaptea pe sub masa cu domnisoara de onoare, te trezesti ca se canta "Ia-ti mireasa ziua buna" si trebuie sa te cari acasa...evident fara domnisoara de onoare...si cu camasa pe dinafara eventual;

P.S. Si ca sa va provoc depresie...dupa 3 zile de la eveniment, constati ca domnisoara de onoare nici nu mai este asa de misto ca-n noaptea aia....de unde rezulta ca de maine ninge.

duminică, 6 septembrie 2009

Antiq

Ca de fiecare data cand s-au mai organizat si weekendul acesta am fost prezent la targul de antichitati din parcul primariei sectorului 2. Cum ar zice cineva cunoscut mie "kitch-urile de acum 10 ani devin antichitatile de astazi"...si totusi multe obiecte au meritat statutul de antichitate. Oricum, desi am mai vazut asemenea targuri, acesta a fost de departe cel mai mare dintre ele.

P.S. Fotografia este printre primele facute cu noul meu obiectiv de 50 mm f 1.8D (in ultima zi de vara a acestei toamne ).

miercuri, 2 septembrie 2009

Cronicuta de film-Two lovers (Iubire la New York)

Drama romantica. Locatia-un cartier izolat al New York-ului-Brighton Beach. Subiectul-el, Leonard (JOAQUIN PHOENIX), incearca sa-si revina dupa o relatie ratata si o tentativa de suicid, in casa protectorilor sai parinti ( ISABELLA ROSSELINNI si MONI MONOSHOV).
Aici intalneste doua femei,fiecare din ele tulburatoare in felul ei, Michelle (GWYNETH PALTROW) , o vecina superba si exotica dar intr-o relatie toxica cu seful ei, relatie fara viitor logic dealtfel si o alta femeie, Sandra ( VINESSA SHOW), o tipa draguta si iubitoare, fiica partenerului de afaceri al tatalui sau.

Leonard intra in acest cerc viicios, evident fiind mai mult atras de Michelle (de ce ar putea fi atrasi barbatii daca nu de pericol).
Michelle pare sa se indragosteasca de Leonard, care nu-i poate rezista, in vreme ce familia lui il impinge intr-o relatie serioasa cu Sandra;
Filmul se axeaza pe alegerea lui Leonard "intre dragostea pasionala si dragostea confortabila, sau, intre o viata placuta si tihnita, si riscul de a cadea din nou in intunericul care era cat pe ce sa-l ucida."

Va las pe voi sa aflati deznodamantul. Oricum JOAQUIN PHOENIX face un rol mare in acest film, intre entuziasmul adolescentin, absenta sinucigasului sau siguranţa şi maturitatea barbatului seducator.