marți, 30 decembrie 2008

Semne bune anul are

Pai ar fi asa:
-euroiul trece curand de 40 000
-economia duduie
-criza financiara nu exista
-la inceputul anului 2008 ne laudam cu "adio FMI"
-la sfarsitul anului 2008 se asteapta un acord de salvare al economiei cu aceiasi institutie. Baietii ne astapta cu transa pregatita.

P.S.-Unde sunt anii 90 cand pentru un acord de 200 mil euro imprumut (adica cat investea anul trecut cine stie ce investitor in cate un mall nou) se bateau in piept cu pumnul jumatate din clasa politica?Sa va vad si acum baieti!

luni, 29 decembrie 2008

Reclama tampita

De ceva vreme o reclama imi zgarie retina si imi maltrateaza scarita din urechea interna prin ...inexactitate si prostie.
Sa ma explic...mai exact este vorba despre o companie aeronautica low cost de pe la noi. Numele nu conteaza...sincer nici nu l-am retinut.
Se facea ca un el si o ea (cam second hand protagonistii) ne dau sfaturi de pe fotoliile unei asemenea aeronave.
" Adica de ce sa platesti mai mult pentru o masa incalzita la microunde in avion cand poti sa mananci o pizza la destinatie...de la mama ei. Si aci urmeaza nistre intro-uri....numai acum bilet de la atatia euro spre Paris si Lyon."


Sa ne deslusim:
In primul rand toata lumea stie ca acele avioane cu ani buni de exploatare, marea majoritate cu monitoare CRT alb negru in tavan, sunt folosite acum, ca si compania dealtfel de doua categorii de oameni: capsunarii si agentiile de voiaj romanesti care inchiriaza cate unul vara ca sa care turistii, carora le-au vandut bilete scumpe, cat mai ieftin. Deci cu alte cuvinte nu te alege nimeni pe tine agentie decat ca esti ieftina si mai mult nu-si permit oamenii aia.
In al doilea rand cum dracu vine asta cu pizza de la mama ei....Lyon si Paris. Sa muriti voi ca de acolo vine pizza?

P.S.-Numai in publicitate sa nu lucrezi. Cat de tampit sa fii sa scoti o asemenea perla?
Latter edit-nu's cum se face da' telepatia asta functioneaza. Ia de aici sa vezi ce am citit la 5 minute dupa ce am postat.

duminică, 28 decembrie 2008

Locuri de parcare rezervate

Ma urmareste o dilema zilele astea. Cred ca mi se trage de la campania de cumparaturi de dinaintea Craciunului.
Prin toate super-hyper-mega-marketurile astea, unde romanul cheltuie ultimul sfant pe mancare cu e-uri la pret dublu fata de Europa aia mai vestica, exista niste locuri de parcare rezervate special pentru persoanele cu handicap. Mi se pare normal sa fie asa si stiu ca legea ii si obliga pe proiectanti la un anume procent din locurile de parcare dar.....ati vazut vreun dealer de masini care sa vanda masini special modificate pentru aceste persoane? Eu nu, si asta de la disparitia Trabantului Hycomat(parca asa scria pe ele)! Atunci nu este un nonsens sa ai locuri de parcare pentru ei dar nu si masini?

De ce nu-i obliga o lege pe comersantii de masini sa vanda acelasi procent de masini preparate special pentru oamenii astia ca si pe investitorii aia care fac parcari la super-hyper-mega-marketurile lor?

vineri, 26 decembrie 2008

Cuvinte carora le-am uitat sensul-manele

"Lemnul rotund =material lemnos brut, deseori cojit de scoarta, provenit din trunchiul sau cracile groase ale arborilor si retezat la anumite dimensiuni.
Lemnul rotund se gaseste sub diferite tipodimensiuni.
.....

Din aceasta categorie fac parte: bilele, manelele, prajinile, pilotii, bustenii, bulumacii, stalpii etc.
Manelele au lungimea de 2.5 m iar diametrul la varf de 8-11 cm. Lungimea curenta este de 3-6m, iar cea speciala de 6.25-8m. Se utilizeaza la sprijiniri, constructii provizorii etc."

Cartea dulgherului
Editura tehnica 1960

N.A.-Celor care efectiv adora manelele le urez in noul an sa si le bage in fund...pe cele cu lungime speciala.

marți, 23 decembrie 2008

Ametiti

Cativa ametiti au ajuns din greseala pe blogul meu, ei de fapt cautand altceva. Ce anume? Va zic eu, pai au cautat urmatoarele: de vanzare ray ban wayfarer, rosemary hi5, picioare fetish, poze cabina piloţilor, texte ravase craciun, funny message, metrorex secret, fitze si conotatia craciunului.

P.S. Am scapat usor de data aceasta insa o intrebare nu imi da pace...cine pelea mea este rosemary ? Ma intereseaza pentru un footfetish. Astept provincia!

Periplu de 24 de ore

"...sunt niste dezaxati care trebuie ignorati cu desavarsire. E ura tampita a unor oameni lipsiti de cultura, lipsiti de moralitate elementara si respect."

declaratia domnului Ion Iliescu dupa ce a fost huiduit si agresat verbal, ieri, la festivitatile prilejuite de comemorarea a 19 ani de la revolutie, de catre un barbat de 78 de ani, Constantin Georgescu, in Piata Revolutiei. Mai mult, acesta a aruncat cu oua in Iliescu.
Declaratia agresorului: "Nu scapa el, bolsevicul Iliescu, care mi-a omorat copiii. 17 ani am facut la Aiud si parintii i-a impuscat la canal. Este o rusine nationala
Constantin Georgescu"


Stirea exact de aici.

N.A.-In acelasi timp..."Compania producatoare de pantofi Baydan, din Istanbul, este coplesita de comenzi din intreaga lume, dupa ce proprietarul acesteia, Ramazan Baydan, a declarat ca pantofii aruncati de Mountazer al-Zaidi catre George W. Bush au fost fabricati de firma sa, relateaza "The Guardian". "
Stirea aceasta de aici.

Deci unii gasesc solutii....pentru crestere economica-evident.

"Un grup de circa 20 de tineri cu cravate rosii au protestat, ieri, la balconul salii de plen a Parlamentului, in timpul prezentarii de catre Emil Boc a programului de guvernare si a echipei guvernamentale, fata de "monstruoasa coalitie" dintre PSD si PD-L. Tinerii, care declara ca sunt studenti si fosti studenti ai Facultatii de Istorie, fac parte din Organizatia "Militia spirituala", infiintata in cadrul acestei facultati, in anul 2002."
"Printre mesajele afisate pe bannere puteau fi citite "Intelectualii lasi au pus cartea pe faras", "Ne vreti pionieri, dar noi suntem cetateni rebeli", "Guvernanti fara idei, marionete si catei", "Tonomatele vor declansa Inchizitia pentru a condamna Militia" si "Crizele nasc dictatori, Base, esti printre doritori?"."


Stirea de
aici.

"Regizorul Andrei Serban a primit Ordinul National "Steaua Romaniei" in Grad de Mare Cruce, duminica, la Paris, distinctia fiindu-i inmanata de ambasadorul Romaniei in Franta, Teodor Baconschi, cu ocazia prezentarii spectacolului "Spovedanie la Tanacu" in capitala Frantei. "Steaua Romaniei" este cea mai inalta distinctie a statului roman."

Stirea de aici.

N.A.-"Tardiv de tarziu" domnilor. Sa ne amintim cu a fost alungat omul de la teatrul national.

"Dupa 15 ani de televiziune, Andreea Marin Banica este hotarata sa nu se mai intoarca pe micul ecran. Motivul? Televiziunea a devenit un loc unde se promoveaza exhibitionismul. Mai mult, vedeta marturiseste ca acum isi permite luxul la care visa demult: sa calatoreasca prin lume si sa faca documentare si interviuri cu oameni speciali."

Stirea aici.

N.A.-Hai mai pisi! Parca esti din alt film. Tu la ce cloaca ai lucrat pana acum in TVR? Ce emisiune culturala te-a emanat in vedeta peste noapte? Stirile TVR? Parca nu!

luni, 22 decembrie 2008

Smooth Jazz

Poate fi ascultat facand un streaming online chiar aici.

Cronicuta de teatru-Sapte dintr-o lovitura

Un spectacol de Lia Bugnar in regia lui Ion Caramitru care semneaza si scenografia.

Distribuţia:
Clara ……
Carmen Ungureanu
Fefe ……Ana Macovei
Ema …Lia Bugnar / Florina Gleznea
Gabi ….
Mihai Calotă
Bobo ….Florin Lăzărescu
Nick …..Alexandru Nedelcu
Luca ….Axel Moustache
Marina…Victoria Dicu

Piesa este o satira crunta asupra televiziunilor care ne “umplu” serile si timpul liber uneori. Avide dupa audienta (adica publicitate, adica bani) acestea escaladeaza orice limite ale bunului simt. Mi-e greu sa va spun daca acum povestesc piesa sau realitatea. In goana dupa audienta un producator organizeaza un spectacol–concurs gen Big Brother, promitand celor 7 concurenti care fusesera refuzati in distributia unei telenovele ca la sfarsit doi dintre ei vor castiga un rol in aceasta. Urmeaza un maraton live in care orice sacrificiu/compromis este permis si chiar cerut pentru atingerea acelui iluzoriu mare castig.
Este clar ca autoarea s-a inspirit in creionarea personajelor din singura editie romaneasca a formatului Big-Brother.
Descoperim pe rand personajele: Clara-o harpista cu suflet de poetesa aflata in cu totul alte sfere, o Fefe toxicomana, o Ema in cautarea celebritatii- trecuta prin toate asternuturile pentru aceasta, un Bobo-cocalarul perfect, un Nick in rol de ultrasceptic inteligent
, un Gabi pederast si modist (la naiba) precum si un Luca –poetul perfect.
Toata aceasta adunare de personaje trebuie sa concureze pentru voturile telespectatorilor. Ei "decid" cine va ajunge in telenovela. In goana nebuna dupa atingerea celebritatii aproape fiecare (cu mici exceptii) va face absolut orice compromis, intr-un ritm crescendo paroxistic. Nu vreti sa stiti unde se va ajunge. Se incepe cu sex online si se ajunge la sinucideri in direct. Desi lumea rade mult la ironia autoarei piesa are un tragism aparte. Personajul responsabil nu apare niciodata-proprietarul de televiziune isi “arata” doar vocea. Culpabilizat este si personajul principal-publicul-cel care are degetul pe telecomanda intotdeauna. Dar nu cumva acest public se educa zi de zi asa cum vor acele televiziuni?Referirile la personaje mondene sunt foarte explicite (Andreea Esca, Botezatu etc).
Actoriii joaca magistral desi toti sunt foarte tineri. Desi nu ar trebui voi nominaliza totusi pentru jocul actoricesc pe Ana Macovei,
Florin Lăzărescu si pe Mihai Calotă. Va invit cu caldura sa urmariti piesa desi veti pleca totusi de la teatru cu un gust amarui.

P.S. Lia…nu trebuia sa ne spui intre aplauze ca e vorba despre un pamflet.
Ne-am dat seama si singuri.


Pentru fotografii da un click AICI.

duminică, 21 decembrie 2008

Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii

Acum 19 ani, eram baby sitter. Da, ati auzit bine-desi aveam 17 ani! Stateam acasa cu varul meu cel mic Alex, unde aproape de gradina Icoanei. Pe la 5 m-am trezit cu matusa mea agitata, venea de la serviciu. Nici una nici doua m-a facut pachet si m-a trimis pana la Casata (aia mai in varsta isi amintesc cofetaria) sa vad si eu evenimentele istorice care erupsesera si in Bucuresti.
Evident am fost absolut uluit sa vad pe scurtul drum pana la Casata oameni care scandau impotriva comunismului si mai ales a lui Ceausescu. Securisti cu parpalace albastre si tunsori tip (jur ca securitatea avea o tunsoare tip-mai ales la ceafa) pazeau cate o vitrina facuta tandari si notau totul. Politie, armata si securitate din plin.
M-am intors imediat iar seara a venit tatal meu sa ma ia de acolo. In tramvaiul 5, mi-l amintesc si acum, modelul cehesc mic, rotunjit si foarte rablagit oamenii discutau liber despre Timisoara, morti, anticomunism si dictator. Practic mintea mea tanara nu-si putea reveni din uluirea totala care ne cuprinsese pe toti.
Acasa ne-am reinstalat radioul cu lampi pentru a putea prinde si Europa Libera, Vocea americii o ascultam cu regularitate. Ce ne-au auzit urechile era stupefiant. La Timisoara izbunise revolta iar oamenii iesisera in strada impotriva comunismului. Se banuia ca sunt multi morti in randurile demonstrantilor. In 2 ore un sunet asurzitor ne-a facut sa iesim pe balcon. O coloana de tancuri (de la o unitate din Pantelimon auzisem noi) defila spre centrul orasului cu viteza maxima. Senilele lor dislocau bucatele de asfalt care sareau in toate partile. Elicopterele survolau si ele orasul la mica inaltime.
In scurt timp a inceput sa se traga si in Bucuresti. In blocul de vis-à-vis de mine era un “lunetist” la etajul 9, sau poate un simulator de impuscaturi. Totusi un baiat de la fortele patriotice a murit din cauza ”simulatorului”. Azi are o cruce saracacioasa de metal pe acel loc, in plin spatiu verde. Radioul nu s-a mai oprit nici ziua nici noaptea-la fel si televizorul nostru color de productie interna, la care parintii mei asteptatsera mai mult de un an pe o lista de asteptare a magazinului Obor. Curand, in locul tancurilor, au defilat coloane de muncitori de la uzinele 23 august. Am vazut oameni cu piepturile goale in fata gloantelor si care nu au clipit niciun moment in eforia generala care ne cuprinsese.
Am vazut in direct dctatorul alungat, televiziunea cazand in mainile revolutionarilor, imagini cu executia cuplului presidential (o noapte ne-au tinut in asteptare pentru asta-probabil inca nu ajunsese in occident caseta vanduta de cameramanul Adrian Sarbu), imagini cu sute de morti stivuiti pe holurile morgii precum si liste de morti care defilau din cand in cand pe ecran.
Am mai vazut imediat imediat replierea garniturii numarul 2 intr-un partid adhoc numit FSN,” cu voia dumneavostra ultimul pe lista.”
De Craciun ne luasem ratia de libertate!
In ianuarie am aflat la liceu cum despre colega noastra Raluca cea inalta frumoasa si blonda- murise in fata la Dalles cu 17 gloante in ea. I-au pus o placa foarte mica de marmura langa intrarea principala a liceului.

Azi suntem in continuare guvernati de aceiasi garnitura nr2-cu mici improspatari naturale ca mai moare cate unul, mai apare nu-s ce nepot al Anei Pauker in parlament sau fiica nu-s carui fost ministru ceausist….
Doua milioane de romani muncesc in Spania, Italia si Anglia ca-n tara nu mai au ce face. Aia de se bagasera in FSN sunt miliardari azi, cu mici exceptii din cauza de morti suspecte.
Poate in goana noastra dupa platit credite si cumparat cadouri ne vom aduce aminte totusi si de cei care ne-au dat o sansa in dcecembrie 89, sansa care consider eu ca a fost irosita in cea mai mare parte.
Dumnezeu sa-i ierte pe morti si sa-i aiba in “paza” pe cei responsabili…ca justitia nu poate…..cica-s prea bolnavi si nu suporta regimul de detentie.

sâmbătă, 20 decembrie 2008

Dress code guide

Esti o mica pitzipoanca sau un pitziponc. Ai primit o invitatie la o petrecere de Craciun pe undeva. Pentru ca acolo vine lume civilizata si se doreste un anume stil de petrecere fara "alunecari" vestimentare aia de te-au chemat iti indica si asta.
Ca sa nu te trezesti ca "doamnele" de aici cu buricul gol niste baieti ti-au facut un site care te invata ce sa urci pe tine....pitzipoanco!

Anul acesta mi-a scris chiar Mos Craciun

Uite asa...am avut surpriza aseara pe cand eram la teatru sa primesc un mic sms, care m-a bucurat teribil, de la Mos Craciun tocmai din UK.
Zicea cam asa: "Have picked up the camera".

Da, inteleg, nu pricepeti mare lucru deci trebuie sa ma explic.
Anul asta mi-am zis ca de Craciun sa-i zic mosului sa-mi upgradeze camera cu care fac fotografii cu pretentii artistice. Dupa indelunga studiere a disponibilitatilor existente pe piata, reviste de fotografie, site-uri de producatori de camere, forumuri si intrebat confrati mai experimentati (din Romania si Canada) am ajuns la concluzia ca mosul trebuie musai sa-mi aduca anul asta un Nikon D90-varianta cu obiectiv de kit. Am hotarat eu si accesoriile necesare (lentile, grip si baterie de rezerva, etc). Zic hai sa vedem de unde ar putea mosul sa mi-l aduca (cumpere). Pe pagina locala a producatorului acest produs are pretul de vanzare recomandat de 899 Euro.
Zic din nou...e cam mult mosule dar poate ca face.

Hai sa vad cine il vinde....aici m-am dat pe spate total. Nu exista un vanzator in Romania care sa-l vanda cu mai putin de ....4ooo RON (adica 1000 euro cel putin...ati citit bine).
Daca nu ma crezi ia si te uita aici sau aici. Unii chiar vor mai mult pentru el.
Ce promotii de Craciun? Ce pret recomandat de producator frateeee?
Comersantul roman daca tot si-a facut magazin vrea sa-l vanda daca se poate dublu fata de pretul de productie.

Cum de la 1 Ianuarie anul trecut suntem in UE si deci adio taxe vamale hai sa ma uit si pe afara sa vad cu ce preturi vand comersantii si acolo. Redau mai jos o lista de magazine online (din UK) precum si preturile cu care se vinde acolo in aceasta perioada aceiasi camera foto:

jessops.....714 pounds (adica 790 Euro)
dixons ................714 pounds (adica vreo 790 Euro)
ukdigital.......699 pounds (adica cam 775 Euro)
cameraworld.....699 pounds (adica cam 775 Euro)
purelygadgets....749 pounds (adica vreo 830 Euro)
In toate preturile astea aveai inclus transportul in UK precum si posibilitatea sa-l dai inapoi dupa 20 zile daca nu iti place, fara pierderi banesti.

Mosule...astia de aici ne fura domnule!
Cum dracu sa coste domnule cu 30% mai mult acelasi produs in Romania, unde stim cat sunt salariile fata de alea din UK? Cum e posibil asa ceva? Cum naiba de au vanzari magazinele astea de la noi? Cine cumpara din ele la preturile astea nesimtite? Totusi 200 Euro inseamna 8000 RON adica cat o masina de spalat.
Uite asa m-am enervat si i-am zis mosului sa vina cu cadoul meu de Craciun tocmai din regat.
Mosul a fost amabil si ieri mi-a ridicat camera pe care o rezervase telefonic inca din Romania. Accesoriile vin si ele in cateva zile prin curier asa ca promit sa produc poze mai bune acum ca sunt "proud Nikonian".

P.S.-Mosul zice ca daca cumperi de bani multicei te duci in "Tottenham court road" din Londra, ceri produsele si cu ele pe tejghea ceri nesimtit o reducere de 10%. Mai toata lumea face asa de Craciun in UK.

SPRIJINITI ECONOMIA NATIONALA! CUMPARATI DIN ROMANIA!

vineri, 19 decembrie 2008

Perversiuni lingvistice

De azi dimineata e o hahaiala teribila in birou la noi.

Motivul este un email al departamentului marketing. Redau mai jos emailul domnisoarei in cauza (pe care noi oricum o iubim ).

"Dear all,
A special Christmas party for the children of the (numele firmei) employees has been organised for today and will start downstairs in the meeting room in the (numele strazii) office at 2pm. The star guests include (aici erau insiruite numele copiilor) and (si aici ultimul copil-nu stiu cum fusese ales ultimul). Santa and some of his friends will of course be joining to host the party and give presents.
Everyone’s invited downstairs for some Christmas nibbles and mould wine will be available at reception and in the kitchen for all staff.
Looking forward to seeing you downstairs.

Ho ho ho,
(Aici era numele autoarei mesajului)"


Atrag atentia asupra cuvantului "mould" (mucegai) care a provocat ilaritate in tot biroul.
Un coleg senior, mai hatru, pune capac si da si el un "reply to all" deosebit. Il reproduc mai jos:

"Dear (numele autoarei initiale),

Mould wine sounds a bit rough, was it left from last year? Mulled wine would be appreciated though. Don’t heat it too much (less than 76 C) or you loose the alcohol.

P.S.- I’m also looking forward to the children, do we get to eat a whole one each or must we share?

Cheers

Me"

Daca inainte zambeau numai toti acum radem cu lacrimi. Perversa rau limba asta!

joi, 18 decembrie 2008

Azi

In 1737 lutierul Antonio Stradivari moare in Cremona-Italia ducand cu el pe lumea cealalta si secretele viorilor lui.
Tot azi dar in 1865 a fost abolita sclavia prin ratificarea celui de-al 13-lea amendament al constitutie USA.
In 1956 Japonia era admisa in ONU.

Zilnice

Iar am venit cu metroul azi. Si asta numai pentru ca aia cu taxa auto merg sa protesteze in centrul orasului. Zic ca au dreptate oamenii. Si eu le-as fi dat aprobare sa manifesteze dar... numai in fata casei lui Tariceanu.

miercuri, 17 decembrie 2008

Camataria cu cravata

Bancile nu mai dau credite, vezi doamne pentru ca garantiile imobiliare pe care le iau ar fi foarte "volatile". Pe scurt au sintetizat asa articolul: "Bancile nu pot lua o garantie despre care nu stiu daca maine se topeste".

N.A.-Idiotii de clienti insa pot lua un imprumut la care stiu ca maine le triplati dobanda. V-am zis ca e vorba de camatarie cu cravata!

Epistola catre Stolo

Draga Stolo,

Eu unul nu ma supar ca ai renuntat a 2-a oara. Dimpotriva, eu cred ca este un semn de inteligenta. Adica de ce sa arunce lumea si in tine cu pantofi daca stii dinainte ca esti legat de maini si de picioare?

Multa stima,
Eu

Latter edit: Totusi daca vrei sa te antrenezi , pentru orice posibilitate, da un click aici.

marți, 16 decembrie 2008

De ce dorm barbatii dupa sex

"Un pui de somn dupa momentele de pasiune poate constitui un subiect de gluma in cuplu, dar expertii spun ca este ceva natural. Nivelul hormonului oxitocina, care provoaca somnul, creste de cinci ori dupa momentul orgasmului. Aceasta inseamna ca femeile vor pica de somn cam la 20-30 de minute dupa orgasm, in timp ce barbatii nu vor mai putea tine ochii deschisi cam in doua-cinci minute. Acest lucru explica de ce se doarme atat de bine dupa un act sexual reusite si de ce barbatii adorm foarte usor dupa ce fac dragoste"

Citat de aici.

P.S. Dat fiind ca este demonstrat medical....Evele sa nu se mai planga. Mai gasiti in articol si alte efecte benefice ale...
Pe mine unul m-a distrat teribil lecturarea.

Internetul in 2020

Despre viitorul internetului pana in 2020 -concluziile unui studiu facut de cativa cercetatori.

luni, 15 decembrie 2008

Interludiu

blonde delilah: sunt deprimata rau
cccornel: nu pot sa cred
cccornel: e doar de la vreme, stai calma
blonde delilah: nu..e de la Craciun
cccornel: propun sa desfiintam Craciunul
blonde delilah: sa scrii pe blog...clubul deprimatilor propune desfiintarea Craciunului
cccornel: ok
cccornel: daca vrei tu......
cccornel: :) se rezolva...il desfiintam la comanda

duminică, 14 decembrie 2008

Photo


Simbolurile Craciunului

Se apropie cu pasi repezi Craciunul. Ca in fiecare an voi primi o avalansa de felicitari cartonate sau chiar electronice de la tot felul de firme si persoane carora le-am dat emailul in acest an.
Nu stiu altii cum sunt dar eu unul sarbatoresc de Craciun nasterea lui Iisus Hristos.
Cum sunt satul de felicitarile materialist-dialectice-atee care circula (alea cu X mass sunt culmea nesimtirii) va anunt pe aceasta cale ca proprietarul acestul blog este crestin ortodox din nastere.
Orice aberatie cu Mos Gerila sau X-mass holiday va fi imediat rejectata, deletata si supusa oprobiului personal.

PADUREA DE SCULPTURI

Ieri am fost la o expozitie de sculptura moderna. De fapt povestea e ceva mai lunga. Un nene pe numele lui SIMON SPIERER care facea afaceri la nivel mare cu tutun s-a gandit sa faca ceva cu banii. Asa ca si-a vandut si toata colectia de tablouri si s-a hotarat sa investeasca numai in sculptura moderna. Aflat la finalul vietii domnul in cauza si-a donat toata colectia (Becalli unde esti neica?-tara te vrea macar filantrop daca cu politichia ai sfeclit-o) unui muzeu din Germania (Muzeul Landului Hessa din Darmstadt). Intamplarea face ca muzeul acela sa fie in renovare fapt pentru care colectia de sculptura calatoreste prin lume. Asa i-a venit randul sa ajunga si la MNAC (muzeul ala de arta moderna, infiintat la palatul parlamantului, si care face de cativa ani achizitii fara sa aiba o expozitie permanenta inca). Expozitia este bine aspectata cu urmatorii artisti: Constantin BRANCUSI, Julio GONZALES , Hans ARP , Max ERNST , Andre MASSON , Mauro REGGIANI , Henry MOORE , Lucio FONTANA , Alberto GIACOMETTI , Fausto MELOTTI , Germaine RICHIER , Barbara HEPWORTH , Isamu NOGUCHI , Max BILL, Balthasar LOBO , Louise BOURGEOIS , Alicia PENALBA , Kenneth ARMITAGE , CESAR , Joannis AVRAMIDIS , Richard STANKIEWICZ , William TURNBULL , Marta PAN , Anthony CARO , Vassilakis TAKIS , Herbert PETERS , Arnaldo POMODORO , Augustin CARDENAS , Michael CROISSANT , Daniel SPOERRI , Gunther UECKER , Bruno ROMEDA , Valeriano TRUBBIANI , Graham WILLIAMS , Vera ROHM , Jean-Louis PERROT , Laurent DE PURY , Sebastien KITO , Harald FERNAGU , Andy WARHOL;
N-am pus deloc intamplator Brancusi pe primul loc.
Evident el este atractia principala a expozitiei.
Zis si facut! M-am prezentat la palat, evident ca nu m-au lasat sa intru cu masina desi inauntru era plin de BMW uri negre-deci e clar ca baietii au renuntat la vechea dar clasica Volga de aceiasi culoare. Dupa abandonul “blondei” in parcarea alaturata palatului am strabatut imensa curte a palatului amenajata foarte subtil in maidan neingrijit….adica de fapt eu sunt sigur ca exista un gradinar japonez care se chinuie din greu sa ne dea aceasta senzatie. Pacat ca vremea era numai buna de dat cainii afara din casa si nu am avut ragazul sa admir imprejurimile in voie.
Ajuns in “fundul” curtii am reperat si intrarea in muzeu dupa fatada de sticla si otel adaugata ulterior constructiei. Dupa controlul corporal cu detectorul de metale (exact ca atunci cand intri la biblioteca de la British Council) ,niciodata n-am inteles de ce, o tanti mi-a taiat ” belet” de intrare. Sala este absolut spectaculoasa iar lucrarile sunt expuse si in mezaninul salii. Deoarece sculpturile sunt amplasate in tot campul salii, fetele care supravegheau erau cu gatul intins in toate partile. Pe la mijlocul vizionarii vad ca intra niste domni…mai exact un domn in varsta (dati-mi voie sa-l numesc asa deocamdata) insotit de doi pustani de 20 ani-un el latzos cu camera de gat si o ea cam pubera si grasuta in blugi. Am dedus ca erau nepotii lui cel putin dupa cat par alb avea in cap. Imediat a inceput un fel de circ care a deranjat mai toti vizitatorii existenti in acel moment. Domnul architect, ca asa i se adresau supraveghetoarele (am dedus ulterior ca era un obisnuit al locului) vroia nici mai mult nici mai putin sa faca poze nepoatei supraponderale langa sculptura lui Brancusi. Pentru asta se inarmase cu un cacat de “sapuniera” Canon din clasa de amatori si incepuse sa se tavaleasca pe jos pentru a prinda niste unghiuri “artistice”. Latosul isi deschisese deja trepiedul in supanta si vroia si el sa imortalizeze evenimentul. Intre timp domnul architect ii pusese pe astia doi sa se tina de mana intr-o semihora in jurul lucrarii. Le indicase sa stea aplecati pe spate daca se poate. Lumea deja se uita ca la urs la aceasta manifestare improprie unei sali de expozitie iar supraveghetoarele tot incercau sa-i explice ca nu este frumos sa faca circ si ca este bine sa faca numai poze, dar fara blitz, la lucrari. La un moment dat, idiotul, ca altfel nu pot sa-i zic, statea in genuchi pe parchet cu sapuniera la ochi (grasa pubera poza in pozitii demne de hi5), cand un domn scandalizat s-a apropiat de el sa-i explice ca nu se face asa ceva niciunde. Idiotul in genuchi, fara replica, se uita de jos in sus la domnul care-i tot explica penibilul situatiei…sincer sa fiu as fi preferat pozitia aceasta intr-un film porno cu acelasi arhitect resapat in prim plan si in genuchi. I-am propus unei supraveghetoare chiar sa-i platesc 3 bilete numai sa-i dea afara. In final “arhitectul” s-a carat satisfacut cu pozele digitale in sapuniera si asa ne-am putut continua si noi deliciul artistic. Desi initial ma hotarasem sa revin cu camera din dotare pentru ceva poze cred ca experienta asta ma va face sa renunt la planuri.
Va invit la muzeu si sper sa nu aveti sansa mea sa intalniti personajul.

P.S.-Daca gasiti pe hi5 pozele nepoticii in umbra lui Brancusi va rog sa-mi dati de stire. “Salutari” sincere domnului architect!

vineri, 12 decembrie 2008

Daca-as fi pentru o zi presedinte...v-as amaneta si nu m-ati prinde

Acum serios...daca as fi macar prim ministru pe final de manadat si as avea si o firma de vanzari masini, parca mi-ar veni ideea fantastica sa dau o lege ca aia de aduc masini second sa plateasca o taxa de poluare la inmatriculare care sa fie mai mare decat costul masinii de vreo 3 ori. Ce conteaza ca atat isi permite romanul, second-uri adica, important este ca toata lumea in afara de cetatean are de castigat.
Vanzatorul castiga, pe "praful" asta poate ii mai cresc vanzarile, statul ia taxe-las ca-i bine ca incep imediat asfaltarile paguboase -si oricum tot aveam gaura la buget dupa pomenile astea electorale, televiziunile fac si ele cateva jurnale cu batalia de la administratia financiara........treaba-i buna!


Saptamana viitoare ma mai gandesc la ceva...va zic atunci...e surpriza...'re-ati ai dracu de cetateni!

marți, 9 decembrie 2008

Cronicuta de film-Maradona by Kusturica


"Maradona by Kusturica" este un film documentar de 90 minute facut asa cum va dati seama din titlu de catre celebrul Kusturica (scenariul si regia). Filmul documentar a fost realizat pe durata a 2 ani iar subiectul principal este fenomenul Maradona, acel fotbalist conziderat zeu in tara sa natala.
Filmul incepe cu un citat din Baudelaire. Cine stie dinainte cateva despre viata personajului principal intelege de ce.
Maradona este Dumnezeul fotbalului si ca atare nu se putea sa nu existe o biserica Maradoniana in Argentina in care rugaciunea "Tatal nostru" sa fie inlocuita cu rugaciunea "Diego al nostru", obiectul sacru sa fie o minge, iar confirmarea ritualica sa fie golul perfect… inscris cu mana (chiar nu glumesc). Uneori se fac si cununii pe terenul de fotbal, recitandu-se un “Tatal nostru” modificat (se frizeaza blasfemia) in timp ce adeptii poarta tricoul cu nr 10.
Nu stii exact daca sa te amuzi sau sa te ingrozesti cand dupa Ave Maria fetele cu ata in fund si implanturi siliconice (numite balerine si nu stripteuze de catre Maradona) incep sa danseze pe bar. Documentarul urmareste cresterea, gloria si decaderea superstarului in urma consumului de droguri.
Maradona este prezentat intr-o lumina reala, sincera si fara multe artificii tehnice. Sunt prezentate cele mai importante fatete ale sale, respectiv antrenorul, capul de familie si cetateanul Maradona cu parerile sale politice.
Cetateanul Maradona este un anti-imperialist convins. Il urmarim blamand toata clasa politica argentiniana pe care o numeste corupta si total impotriva cetateanului de rand (unde am mai vazut noi asta?) sau discreditandu-l public pe Bush (il denumeste „gunoi uman”) iar pe printul Charles numindu-l “criminal” (sa nu uitam acordul NAFTA care afecteaza grav toata America latina precum si conflictul armat dintre Anglia si Argentina pentru insulele Falkland).
Prin contrast Maradona este un socialist convins, si cum altfel ar putea fi un sud American? Sa nu uitam ca pe acest continent revolutiile se duc cu mitraliera pe masina si cu icoana Fecioarei Maria alaturi.
Muzica filmului este excelenta, ca in toate filmele lui Kusturica, si este facuta de No Smoking (trupa lui Kusturica), Sex Pistols cu binecunoscuta melodie “Good save the Queen” precum si diversi trubaduri locali foarte talentati. Maradona este un infocat adept al lui Che Guevara precum si al lui Fidel Castro. Cu fiecare din acestia are cate un tatuaj pe corp iar cu cel din urma avand la activ si o intalnire de discutii de 5 ore in 1987, intalnire din care a iesit complet cucerit de dictator si cu sapca militara a acestuia pe cap.
Fotbalistul discuta sincer despre cum a ratat copilaria ficelor sale si despre dependenta lui de droguri (a inceput sa le consume pe cand activa la FC Barcelona, dar a devenit dependent atunci cand a jucat in Italia).
Laitmotivul filmului este golul marcat de Maradona in 1986 in partida cu Anglia.
Kusturica face ca povestile lui Maradona sa fie ilustrate cu momente din filmele sale anterioare („Va amintiti de Dolly Bell?”, „Viata e un miracol”, „Tata e in calatorie de afaceri” si „Pisica alba, pisica neagra”).
Kusturica il invita pe Diego acasa la el in Belgrad ocazie cu care ii urmarim la masa in curtea vilei. In replica Diego il duce pe Emir in casa parintilor lui din Argentina. Foarte amuzante sunt momentele neregizate in care Diego saluta din masina trecatorii din Belgrad (nu multa lume il recunoaste). Maradona este biografia unui om exceptional nascut in crunta saracie.
Inedite si impresionante sunt imaginile alb negru in care Maradona copil spune: „Am doua visuri: sa joc la Cupa Mondiala si sa cuceresc Cupa Mondiala”.
Emir ne zugraveste un supraom intr-un film care merita vazut.
Daca Maradona n-ar fi existat el ar fi trebuit inventat si sigur ar fi fost acelasi supraom nesatios (fotbal, mancare, droguri etc).

P.S.-Maradona poarta intotdeauna acelasi tip de ceas simultan la ambele maini. Oare asta este pentru ca timpul este nemilos cu zeii pamantesti?

luni, 8 decembrie 2008

Dileme vechi

Un englez venit in Romania in timpul campaniei studia nedumerit figurile de pe numeroasele afise aflate mai peste tot in strada. La un moment dat, a intrebat candid: "Astia sunt candidati sau indivizi cautati de politie?"

N.A.-Ce insemna domnule putina obiectivitate....avea dreptate stimabilul, multi din ei ar trebui cautati de politie, sau poate ca pentru asta candideaza...ca sa scape.

Teleshopping

In puzderia de televiziuni de cartier...pardon, de garsoniera am vrut sa zic, aparute dupa revolutiune exista diverse "emisiuni" cultural-educative in care se vinde ceva, de obicei un rahat facut in China sub forma de teleshopping sau se iau banii la fraieri prin concursuri la care dai telefon pentru o suprataxa regala.
Cam asa era cand am zapat eu din intamplate la un post pe care nu-l stiu dar are o sigla cu N24. Carevasazica nimerisem la un concurs de "incultura" generala si unde erai implorat sa suni ca te asteptau un porcoi de bani. Singura conditie era sa nimeresti tara aia al carui nume se termina cu literele "ia".
Evident ca dat fiind multitudinea de posibilitati (as aminti aici pur exhaustiv dar alfabetic totusi ce mai stiu din geografia claselor primare numai: Anglia, Germania, Italia, Albania, Algeria, Armenia, Australia, Austria, Belgia, Birmania, Bolivia, Bosnia, Brazilia, Brunei, Bulgaria, Cehia, Croatia, Elvetia, Estonia, Etiopia, Georgia, Grecia, India, Indonezia, Iordania, Letonia, Liberia, Litiania, Macedonia, Mauritania, Micronezia, Mongolia, Norvegia, Nigeria, Polonia, Rusia, Serbia, Siria, Slovacia, Slovenia, Somalia, Spania, Tanzania, Tunisia, Turcia, Ucraina, Ungaria, Zambia si chiar Romania.)
Pitipoanca oxigenata denumita in continuare "prezentatoare de concurs" isi etala silicoanele generoase printr-un maieu sumar (dar cu sclipici "jwarowsky" bineinteles) precum si acrilul french de pe unghii.
Evident ca tipa scria cu markerul pe o tabla....deci putea oricand sa schimbe varianta orice ai fi zis dat fiind ca posibilitati avea destule.
Credeam ca s-a terminat cu fraiereala asta ieftina de 2 bani insa am observat ca in fiecare minut se naste cate un fraier nou care sa dea telefon.
Cat am ramas interzis pe canal (canalul colector) n-a castigat nimeni insa o alta intrebare mi-a incoltit in cap. Oare tipa are filmari inainte sau dupa programul de banbuu?

Unde sunt vremurile in care duduia prezenta in fata la Unirea razatoarea Borner sau solutia minune de resuscitat covoare imputite? Parca totusi as prefera-o in exercitiul functiunii cu aparatul de facut sarmale...si cu orezul sub unghiile acrilice.

Ipoteze

Astazi dar in 1980 era impuscat si ucis la New York legendarul John Lennon din la fel de celebrul grup The Beatles.
Ce-ar fi fost daca n-ar fi fost?

duminică, 7 decembrie 2008

All about Eva...

Toate femeile sunt fatale...daca stai prea mult cu ele.

Intuitia feminina le ajuta pe femei sa-si contrazica barbatul inainte ca acesta sa deschida gura.

Despre globalizare

"Aparatul de stat chinez ne incalta, si aparatul de stat american ne obliga sa ne scoatem pantofii pentru controlul la aeroport. Ne indreptam cu pasi masurati spre globalizare."

Laurentiu Carcoana

Despre retorica si oratoria... moderna

"Grecii adusesera la Roma nobila arta a oratoriei, a convingerii celuilalt prin cuvant, a transarii disputelor prin pledoarii. Romanii au fost vrajiti si, cu spiritul lor pragmatic, au facut din retorica si oratorie principalele mijloace de dezvoltare a ceea ce aveau ei mai pretios: dreptul. Dar au si pervertit darul nepretuit facut de greci, anuland cu totul nobila arta a persuasiunii publice in momentul in care siretul Larcius Licinius a inceput sa cumpere plebei ca sa-i aplaude in extaz pledoariile si sa huiduie adversarii."

Sever Voinescu-axa dus intors


Va seamana asta cu ceva din ultimele alegeri?

"De atunci incoace, lumea s-a sofisticat. Cei trei sesterti ai lui Licinius au devenit metafora pentru o realitate cu mult mai vasta. Ei sunt acum dolari sau functii, privilegii sau complicitati. Ei sunt chiar si promisiuni vagi ori doar promisiuni asteptate."

Panseu

"Conditia moderna este cea a nefericirii provocate de faptul ca nu esti fericit."
M.B.

luni, 1 decembrie 2008

Urari de ziua nationala

De azi dimineata tot felul de "rromani" ca Damian Draghici sau Viorica si Ionitza de la Clejani (haoleu) imi ureaza mie ca roman "La multi ani!".
N-am butonat mult telecomanda dar probabil urmeaza si alti "onorabili" din aceiasi etnie "inlocuitoare" ca romani care fac cinste natiei nu s-au mai gasit.

Sa va fie rusine ba din nou...astia cu televiziunile.
Teo...unde esti tata tu cu manelistii tai de 1 decembrie?

Fumuri

Gratie unei emisiuni TV am descoperit un roman cu fumuri...la propriu..adica un domn, pe numele lui Rolando Negoita, de profesie artist plastic si care produce cu mult har bijuterii si accesorii pentru Calvin Klein, Nine West, sau Giorgio Armani dar si o linie absolut senzationala de pipe si cutitase.
In momentul actual este este unul dintre cei mai bine cotati designeri de pipe din lume.
Pentru ca in Romania nu creste iarba inalta, bineinteles ca domnul in cauza este stabilit in SUA.
Va invit sa-i admirati bunul gust... artistic.