Cum zilele astea ma preocupa foarte intens imbunatatirea mecanismului electoral, am fost strabatut de o idee geniala. Ce-ar fi daca s-ar infiinta o rubrica speciala pe buletinele de vot numita "vot de blam pt clasa politica". Conform unei reguli dinainte stabilita daca se aduna un procentaj de 51% din votanti la aceasta optiune atunci persoanele care tocmai au activat in senat/parlament sa fie obligate sa stea pe tusa 4 ani (as fi generos daca as zice 8 ani). Locurile ramase libere sa fie redistribuite unor domni tehnocrati care au dovedit skill uri manageriale in viata privata.
Punem pariu ca daca ar fi asa ne-am trezi toata ziua la usa cu cate un parlamentar din asta in campanie electorala?
miercuri, 30 iulie 2008
luni, 28 iulie 2008
Viteza contra placere
Ei bine nu, nu este un articol despre modalitatile de a face sex, desi multi ar fi crezut asta dupa titlu….dar ar putea fi si un articol despre sex….si totusi va dezamagesc…este un articol despre calatorii.
In ziua de azi daca vrei sa calatoresti nu ai prea multe de ales. Sa vedem ce posibilitati avem; ar fi prima solutie sa te urci in automobil si sa bati soselele; apoi ar mai fi autocarele unei agentii….neee…ambele variante sunt daunatoare pentru fund si pentru oboseala, plus stressul condusului si al soselelor desfundata.
Ce te faci insa daca pleci intr-o insula exotica indepartata? Pai nu ai de ales…te bagi la un avion rapid. Avionul a fost inventat in principiu pentru viteza…cine are nevoie de asa ceva? In primul rand oamenii de afaceri…are avantaje si dezavantaje……cel mai mare mi se pare ala pe care nimeni nu-l pomeneste si anume ca la 10 000 m iei in freza radiatii cat cuprinde……gura lumii zice ca pilotii au o incidenta foarte mare de cancere. Apoi alt dezavantaj ar fi ca pierzi toata placerea drumului…stai ca fraierul si respiri aerul reciclat in interior, citesti o revista si te dai jos fix in insula dupa cateva ore cel mult.
Tot stau si ma gandesc de ce a trebuit sa fim bagati toti in aceiasi oala? Sincer sa fiu eu as fi vrut un alt mijloc alternativ….sa zicem un dirijabil enorm. Avantaje: viteza mica, confort total (eventual camera cu pat) , traseu liber ales (phiiii…si se frumos ar fi traseul pe deasupra Carpatilor de curbura), mai ieftin decat avionul si mult mai sigur pe deasupra (tehnologia a ajuns la capabilitatea asta).
Parca vad o gramada de oameni stand la salonul restaurant al dirijabilului cu o inghetata in fatza admirand privelistea de dimineata pana seara. Pe cealalta parte o gramada de pasageri fac poze. E adevarat ca sunt dotati cu teleobiective serioase insa merita pentru peisajele surprinse.
Tu ce ai prefera?
In ziua de azi daca vrei sa calatoresti nu ai prea multe de ales. Sa vedem ce posibilitati avem; ar fi prima solutie sa te urci in automobil si sa bati soselele; apoi ar mai fi autocarele unei agentii….neee…ambele variante sunt daunatoare pentru fund si pentru oboseala, plus stressul condusului si al soselelor desfundata.
Ce te faci insa daca pleci intr-o insula exotica indepartata? Pai nu ai de ales…te bagi la un avion rapid. Avionul a fost inventat in principiu pentru viteza…cine are nevoie de asa ceva? In primul rand oamenii de afaceri…are avantaje si dezavantaje……cel mai mare mi se pare ala pe care nimeni nu-l pomeneste si anume ca la 10 000 m iei in freza radiatii cat cuprinde……gura lumii zice ca pilotii au o incidenta foarte mare de cancere. Apoi alt dezavantaj ar fi ca pierzi toata placerea drumului…stai ca fraierul si respiri aerul reciclat in interior, citesti o revista si te dai jos fix in insula dupa cateva ore cel mult.
Tot stau si ma gandesc de ce a trebuit sa fim bagati toti in aceiasi oala? Sincer sa fiu eu as fi vrut un alt mijloc alternativ….sa zicem un dirijabil enorm. Avantaje: viteza mica, confort total (eventual camera cu pat) , traseu liber ales (phiiii…si se frumos ar fi traseul pe deasupra Carpatilor de curbura), mai ieftin decat avionul si mult mai sigur pe deasupra (tehnologia a ajuns la capabilitatea asta).
Parca vad o gramada de oameni stand la salonul restaurant al dirijabilului cu o inghetata in fatza admirand privelistea de dimineata pana seara. Pe cealalta parte o gramada de pasageri fac poze. E adevarat ca sunt dotati cu teleobiective serioase insa merita pentru peisajele surprinse.
Tu ce ai prefera?
sâmbătă, 26 iulie 2008
and nothing else matters....
Vara de an ’94 cu calduri atroce. Doi tineri de liceu dotati cu bocanci, blugi foarte stramti si camasa verde unul iar celalt cu maieu negru de bumbac ies din metrou. Tovarasii precum si oamenii muncii aflati in zona se uita contrariati dupa cei doi.
In jurul anilor 94-95 rockarimea liceelor, si nu numai, se intalnea sambata seara la casa de cultura a Germaniei. Mai toti aveau plete, blugi inscriptionati cu pixul si tricouri negre imprimate.
In jurul anilor 94-95 rockarimea liceelor, si nu numai, se intalnea sambata seara la casa de cultura a Germaniei. Mai toti aveau plete, blugi inscriptionati cu pixul si tricouri negre imprimate.
Nemtii organizau in mod official in fiecare sambata un spectacol de “muzica si poezie” la casa de cultura numita F. Schiller.
Neoficial nu era vorba de nici o poezie ci de metale sonore. Intr-o sala la subsol cateva trupe devenite celebre in acei ani underground se produceau pe instalatia de sunet pusa la dispozitie cu generozitate de gazde. Sala era extreme de mica insa si clubul metalistilor era mic.
Nu se puteau gasi nici un fel de discuri sau inregistrari originale cu trupele in voga. Toata muzica care circula era pe casete audio inregistrate de la unul la altul. Foarte rar cate un norocos primea un disc de vinil adus din Polonia vecina. Tintele alea piramidale de metal care se aplicau pe geci si curele erau si ele marfa de contrabanda si se vindeau la bucata (le vindea unul Lemi...mare bisnitar).
Ca de fiecare data la inceputul concertului doi securisti in costum si cravata supravegheau atent adunarea din subsol ca sa nu degenereze impotriva statului sau a tovarasilor. Pret de 10 minute boxele erau orientate direct spre ei iar microfoniile se tineau lant.
Nu se puteau gasi nici un fel de discuri sau inregistrari originale cu trupele in voga. Toata muzica care circula era pe casete audio inregistrate de la unul la altul. Foarte rar cate un norocos primea un disc de vinil adus din Polonia vecina. Tintele alea piramidale de metal care se aplicau pe geci si curele erau si ele marfa de contrabanda si se vindeau la bucata (le vindea unul Lemi...mare bisnitar).
Ca de fiecare data la inceputul concertului doi securisti in costum si cravata supravegheau atent adunarea din subsol ca sa nu degenereze impotriva statului sau a tovarasilor. Pret de 10 minute boxele erau orientate direct spre ei iar microfoniile se tineau lant.
Dupa cele 10 minute cei doi cu ochi albastrui cedau psihic, ieseau afara si abia acum incepea concertul. Scaunele pliante se dadeau la o parte iar trupe ca Quartz sau Liviu Hoisan Band faceau deliciul serii. Inca imi mai aduc aminte de celebrul Hoisan cu solourile lui de bass sau cu instrumentul ala in forma de cruce si la care lumea zicea ca pusese corzi de violoncel.
Vara de an 2008. Dupa niste calduri la fel de atroce suntem potopiti cu ploi neintrerupte in iulie precum si cu vreme receeeee.
Pe 23 iulie 24.000 de oameni se indreapta catre un stadion numit Cotroceni. Mai toti au pelerine de ploaie. Putini mai arata ca acum 15 ani. Poate doar cativa pusti repeta fara pasiune experienta pletelor si a tintelor. Mai toti cei de atunci sunt azi oameni seriosi si sigur n-ai putea sa le ghicesti trecutul zbuciumat. Ici colo cate unul mai intreaba multimea pentru un bilet in plus. Si ploua neincetat……
Pe strada Dr Lister , pe unde se face una din intrari, cei doi securisti din prima povestire au case...desigur mai au “proprietati” si multi alti colegi acoperiti sau descoperiti ai lor. Cativa nelipsiti burtosi vand si cumpara la negru bilete de concert sub privirile impasibile ale jandarmilor.
Vara de an 2008. Dupa niste calduri la fel de atroce suntem potopiti cu ploi neintrerupte in iulie precum si cu vreme receeeee.
Pe 23 iulie 24.000 de oameni se indreapta catre un stadion numit Cotroceni. Mai toti au pelerine de ploaie. Putini mai arata ca acum 15 ani. Poate doar cativa pusti repeta fara pasiune experienta pletelor si a tintelor. Mai toti cei de atunci sunt azi oameni seriosi si sigur n-ai putea sa le ghicesti trecutul zbuciumat. Ici colo cate unul mai intreaba multimea pentru un bilet in plus. Si ploua neincetat……
Pe strada Dr Lister , pe unde se face una din intrari, cei doi securisti din prima povestire au case...desigur mai au “proprietati” si multi alti colegi acoperiti sau descoperiti ai lor. Cativa nelipsiti burtosi vand si cumpara la negru bilete de concert sub privirile impasibile ale jandarmilor.
Dupa un sumar control si dupa retinerea umbrelelor la poarta multimea este lasata sa intre pe stadion.
Dupa o penibila trupa de incalzire numita SWORD si care nu se prea ridica la asteptari (Hoisane unde esti tata?) stafful de sonorizare baga….Depeche Mode.
Tot stadionul rade de gafa facuta. Pe vremuri discareala asta ar fi fost taxata cu dispretul suprem.
Dupa o penibila trupa de incalzire numita SWORD si care nu se prea ridica la asteptari (Hoisane unde esti tata?) stafful de sonorizare baga….Depeche Mode.
Tot stadionul rade de gafa facuta. Pe vremuri discareala asta ar fi fost taxata cu dispretul suprem.
Si ploua….apa norilor se rostogoleste neincetat peste cei din jur. Un sac de plastic de gunoi de marime mare ar face minuni acum. Apare si Metallica dupa o ora de la inceperea oficiala a concertului. Hetfield, Lars Ulrich, Kirk Hammett si Trujillo arata imbatraniti dupa 27 de la infiintarea trupei insa sunt in verva mare. Dupa doua melodii din albumele noi care m-au lasat rece (sau poate ca era de ploaia care tot cadea….) se dezlantuie regalul.
Niciunul din cei 24.000 de oameni nu clipesc cand se canta celebrele One, Nothing Else Matters. Master of Puppets, Sad but True, Enter Sandman, So what sau Seek and Destroy...si totusi ploua neintrerupt.
In fata mea un rocker batran cu plete albe si inceput de chelie isi adusese fetita de vreo 13 ani la concert. Parinteste il vad cum vine cu doua pahare de bere si cu unul de cola. Le aseaza pe scaunul plouat de alaturi se le protejeaza impotriva dilutiei lacustre cu un ziar. Odata cu Metallica se dezlantuie amandoi. Stiu versurile la fel ca majoritatea celor din stadion iar felul in care se exteriorizeaza fiecare nu te poate lasa rece. Dupa doua ore de incantare si un show de efecte pirotehnice pe langa cel muzical lumea se indreapta fericita si uda spre case.
P.S.-In fata la facultatea de drept (dreptate unde esti? ochii plansi cer sa te vada) troneaza cateva masini noi din clasa limuzina. Alti cativa se chiorasc la avizierul din susul scarilor. Se zvoneste ca s-ar fi afisat rezultatele la admitere. Termopane , termopane……….off off, mai, mai…..si pana la urma nothing else matters
Niciunul din cei 24.000 de oameni nu clipesc cand se canta celebrele One, Nothing Else Matters. Master of Puppets, Sad but True, Enter Sandman, So what sau Seek and Destroy...si totusi ploua neintrerupt.
In fata mea un rocker batran cu plete albe si inceput de chelie isi adusese fetita de vreo 13 ani la concert. Parinteste il vad cum vine cu doua pahare de bere si cu unul de cola. Le aseaza pe scaunul plouat de alaturi se le protejeaza impotriva dilutiei lacustre cu un ziar. Odata cu Metallica se dezlantuie amandoi. Stiu versurile la fel ca majoritatea celor din stadion iar felul in care se exteriorizeaza fiecare nu te poate lasa rece. Dupa doua ore de incantare si un show de efecte pirotehnice pe langa cel muzical lumea se indreapta fericita si uda spre case.
P.S.-In fata la facultatea de drept (dreptate unde esti? ochii plansi cer sa te vada) troneaza cateva masini noi din clasa limuzina. Alti cativa se chiorasc la avizierul din susul scarilor. Se zvoneste ca s-ar fi afisat rezultatele la admitere. Termopane , termopane……….off off, mai, mai…..si pana la urma nothing else matters
miercuri, 16 iulie 2008
Raspundem reclamatiilor
Zilele trecute o fidela cititoare m-a apelat sa-mi zica ca ea este dezamagita de blogul meu. ...cum ca sunt prea multe chestii negative si ca trebuie sa surfeze printre pitzipoance sa ajunga la ceva interesant...un muzeu sau un film bun...pe scurt nu ma mai citeste.
In afara de parerea de rau pe care mi-am exprimat-o tot ce pot sa mai zic in plus este ca blogul acesta nu are un contract cu cititorii, astfel incat nu pot scrie despre ce doreste fiecare.
Suplimentar de asta mi-am dat seama ca scriu mai bine numai cand am draci. Recunosc insa ca am abuzat de acest artificiu. La urma urmei daca faci ce zice domnul Cioran in cartile lui esti bou. Nici macar el nu a facut asta in final.
In afara de parerea de rau pe care mi-am exprimat-o tot ce pot sa mai zic in plus este ca blogul acesta nu are un contract cu cititorii, astfel incat nu pot scrie despre ce doreste fiecare.
Suplimentar de asta mi-am dat seama ca scriu mai bine numai cand am draci. Recunosc insa ca am abuzat de acest artificiu. La urma urmei daca faci ce zice domnul Cioran in cartile lui esti bou. Nici macar el nu a facut asta in final.
sâmbătă, 12 iulie 2008
Happy Hour
Cred ca stie toata lumea emisiunea aceea amarata de pe ProTv. E o copie la fel de amarata dupa alte emisiuni de import in care ai o tona de invitati si o trupa care mai canta din cand in cand.
Ei bine...emisiunea asta e complet deosebita. De ce? pentru ca are o trupa foarteeeeee slaba frate.
Si asta nu e tot....solistele...sa le vedeti pe soliste...doua pustoaice malagambiste (pardon emo am vrut sa zic) rozacee, imbracate multicolor si fistichiu dar si dotate cu mult tupeu. Ce e al naibii de amuzant la astea doua e ca nu-s in stare sa cante.
Desi nu falseaza notele fetele sunt complet impotente de vreo inflexiune vocala. Termenul de interpretare nu exista la ele. Tot ce le iese din gura e plat si cantat la fel. Foarte amuzant mai este si aplombul cu care abordeaza orice bucata muzicala. Le vezi cum se "arunca" in cantat si nu poate sa nu te apuce rasul. Pe scurt canta tare, cu aplomb si plat...mai sa-ti astupi urechile. Pe mine ma distreaza intotdeauna, oricat de suparat sau obosit as fi, pana la ras.
Am zis!
Ei bine...emisiunea asta e complet deosebita. De ce? pentru ca are o trupa foarteeeeee slaba frate.
Si asta nu e tot....solistele...sa le vedeti pe soliste...doua pustoaice malagambiste (pardon emo am vrut sa zic) rozacee, imbracate multicolor si fistichiu dar si dotate cu mult tupeu. Ce e al naibii de amuzant la astea doua e ca nu-s in stare sa cante.
Desi nu falseaza notele fetele sunt complet impotente de vreo inflexiune vocala. Termenul de interpretare nu exista la ele. Tot ce le iese din gura e plat si cantat la fel. Foarte amuzant mai este si aplombul cu care abordeaza orice bucata muzicala. Le vezi cum se "arunca" in cantat si nu poate sa nu te apuce rasul. Pe scurt canta tare, cu aplomb si plat...mai sa-ti astupi urechile. Pe mine ma distreaza intotdeauna, oricat de suparat sau obosit as fi, pana la ras.
Am zis!
vineri, 11 iulie 2008
Mami la volan
Conduceam pe calea Victoriei cu 30 km la ora, evident cauza erau semafoarele nesincronizate din zona care strangeau un card de masini.
In fata la nasul Alina si Monica zambesc ca doua pitipoance de pe afisul alaturat. Una imbracata in prosop cealalta cu rochie satinata rosie.
In fata mea o alta pitzipoanca stationa pe dreapta in smartul ei ultrascurt.
Pe luneta trona lipit (langa celebra deja lamaitza sau mamaliga) un semn triunghilular in culori aprinse si cu inscriptia "mami la volan".
Adica daca ai cacat un copil trebuie sa le zici ceilalti sa fie foarte atenti la tine cand pui mana pe volan?
Pe cand si semne autoadezive cu:
-Blonda la volan
sau
-Bou cu veleitati de sofer
sau
-Beau des!
sau
-Am rate si copii!
In fata la nasul Alina si Monica zambesc ca doua pitipoance de pe afisul alaturat. Una imbracata in prosop cealalta cu rochie satinata rosie.
In fata mea o alta pitzipoanca stationa pe dreapta in smartul ei ultrascurt.
Pe luneta trona lipit (langa celebra deja lamaitza sau mamaliga) un semn triunghilular in culori aprinse si cu inscriptia "mami la volan".
Adica daca ai cacat un copil trebuie sa le zici ceilalti sa fie foarte atenti la tine cand pui mana pe volan?
Pe cand si semne autoadezive cu:
-Blonda la volan
sau
-Bou cu veleitati de sofer
sau
-Beau des!
sau
-Am rate si copii!
joi, 10 iulie 2008
Humor involuntar datorat neuronului unic
Intrebare: 'Moda' sexului anal nu v-a atins?
Raspuns: In filme o gasesc ok, am cateva scene. Insa n-as face asta cu partenerul de viata...
Nu putem decat sa scoatem un mare LOL
Varianta integrala a domnisoarei Alina Plugaru la fel de haioasa si aici.
Raspuns: In filme o gasesc ok, am cateva scene. Insa n-as face asta cu partenerul de viata...
Nu putem decat sa scoatem un mare LOL
Varianta integrala a domnisoarei Alina Plugaru la fel de haioasa si aici.
"Sunt un cretinoid"
"Marţi, 8 iulie, Florin Chilian a primit după şapte ani de lungi aşteptări Discul de Aur pentru albumul „Iubi – Interfaţă la realitate”. Fiind bine dispus, artistul a vorbit despre el, despre album, despre muzica lui şi mai ales despre publicul ţintă, şi anume femeile. Descriindu-se pe sine, acesta a încercat să stârnească râsul celor prezenţi spunând că este uşor „cretinoid, cu idei puţine, dar fixe”, conform gossip.ro. De altfel, una dintre aceste idei a fost şi „Iubi”, în care a crezut până la capăt şi care i-a adus Discul de Aur. (D.M.) "
P.S.-Aprob pozitiv statementul pentru acest Elvis autohton.
P.S.-Aprob pozitiv statementul pentru acest Elvis autohton.
marți, 8 iulie 2008
O alta forma a informatiei
Ramura semioculta a medicinei denumita si homeopatie se bazeaza pe informatie si cam asta este si ideea principala. Remediile folosite sunt intotdeauna informatie si nu substanta. Acesta si este motivul pentru care sunt atat de eficiente. Informatia este treapta urmatoare deasupra materiei. Stiu ca traim intr-o civilizatie pur tehnologica si ca e greu sa intelegem asta. Pentru foarte multi dintre noi a avea este inainte de a fi.
Informatia poate deschide nebanuite cai iar cine o detine este atotputernic (vezi exemple mai prozaice gen mass-media).
Multi nu stiu dar si mirosul este o informatie esentiala. Ne-am perfectionat aceasta tehnica milioane de ani pana cand valul civilizatiei a suprimat constiinta acestui simt.
Azi toti vor sa miroasa bine astfel incat o intreaga industrie de parfumuri traieste din asta. A mirosi altfel inseamna a minti, dar pana la urma asta fac toti..... spre exemplu femeile atunci cand folosesc tocuri, vopsea de par, estetica corectiva sau ciorapi de matase.
Barbatii apeleaza si ei la mirosuri estetice....s-au inventat colonii si smacuri chiar si pentru barbati. Departe de mine sa fac apologia mizeriei si a mirosurilor pestilentiale umane. Toti stim cat de neplacut este sa nimeresti in metrou cu aurolacul spalat de ploaia de acum o luna.
Pe vremuri oamenii puneau in dulapul cu haine sapunul Oana. Usor mirositor acesta impregna in hainele noastre un miros placut.
De multe ori rata divorturilor este in crestere si din cauza ca oamenii si-au atrofiat acest simt. E greu sa-l simti pe celalat in mod subconstient cand se da cu tona de parfum.
Intre timp s-au modernizat si detergentii. Cine a fost intr-o fabrica de detergenti stie ca echipamentele si detergentul sunt absolut identici la toti producatorii.
De multe ori fabrici concurente isi vand parti de instalatii. Singura camera comuna si secreta tare este cea unde se dozeaza parfumurile. Asupra lor planeaza o mare enigma intotdeauna fiind si singurul lucru care diferentiaza doi detergenti. In rest singurele materiale care rezista in aceste fabrici sunt plasticele (si nici alea toate) precum si otelul inox. Se stie ca cine lucreaza permanent in asemenea mediu nu apuca pensia.
Intre timp, pentru ca nu era de ajuns, s-a mai "urcat" un pas...s-au inventat smacurile gen Cocolino (ca altul nu-mi vine in minte desi mai exista) cu care poti clati hainele. Doua linguri de zeama fac ca rufele tale sa puta a primavara florala dar chimica.
Mie uniformizarea asta nu imi place deloc.
Daca azi ascultam toti aceiasi muzica, maine ne put hainele la fel, poimaine gasim acelasi tip de haine in magazine iar raspoimaine poti lua de la supermarket doar acelasi tip de cremwursti este de asteptat sa ne comportam toti la fel, sa avem acelesi boli, aceiasi dispozitie si idei in cap etc etc.
Declar deschisa ziua de lupta impotriva zemurilor tip Cocolino.
Si daca-l prind pe ursuletul ala din reclama...ii rup capul...mama lui.......
Informatia poate deschide nebanuite cai iar cine o detine este atotputernic (vezi exemple mai prozaice gen mass-media).
Multi nu stiu dar si mirosul este o informatie esentiala. Ne-am perfectionat aceasta tehnica milioane de ani pana cand valul civilizatiei a suprimat constiinta acestui simt.
Azi toti vor sa miroasa bine astfel incat o intreaga industrie de parfumuri traieste din asta. A mirosi altfel inseamna a minti, dar pana la urma asta fac toti..... spre exemplu femeile atunci cand folosesc tocuri, vopsea de par, estetica corectiva sau ciorapi de matase.
Barbatii apeleaza si ei la mirosuri estetice....s-au inventat colonii si smacuri chiar si pentru barbati. Departe de mine sa fac apologia mizeriei si a mirosurilor pestilentiale umane. Toti stim cat de neplacut este sa nimeresti in metrou cu aurolacul spalat de ploaia de acum o luna.
Pe vremuri oamenii puneau in dulapul cu haine sapunul Oana. Usor mirositor acesta impregna in hainele noastre un miros placut.
De multe ori rata divorturilor este in crestere si din cauza ca oamenii si-au atrofiat acest simt. E greu sa-l simti pe celalat in mod subconstient cand se da cu tona de parfum.
Intre timp s-au modernizat si detergentii. Cine a fost intr-o fabrica de detergenti stie ca echipamentele si detergentul sunt absolut identici la toti producatorii.
De multe ori fabrici concurente isi vand parti de instalatii. Singura camera comuna si secreta tare este cea unde se dozeaza parfumurile. Asupra lor planeaza o mare enigma intotdeauna fiind si singurul lucru care diferentiaza doi detergenti. In rest singurele materiale care rezista in aceste fabrici sunt plasticele (si nici alea toate) precum si otelul inox. Se stie ca cine lucreaza permanent in asemenea mediu nu apuca pensia.
Intre timp, pentru ca nu era de ajuns, s-a mai "urcat" un pas...s-au inventat smacurile gen Cocolino (ca altul nu-mi vine in minte desi mai exista) cu care poti clati hainele. Doua linguri de zeama fac ca rufele tale sa puta a primavara florala dar chimica.
Mie uniformizarea asta nu imi place deloc.
Daca azi ascultam toti aceiasi muzica, maine ne put hainele la fel, poimaine gasim acelasi tip de haine in magazine iar raspoimaine poti lua de la supermarket doar acelasi tip de cremwursti este de asteptat sa ne comportam toti la fel, sa avem acelesi boli, aceiasi dispozitie si idei in cap etc etc.
Declar deschisa ziua de lupta impotriva zemurilor tip Cocolino.
Si daca-l prind pe ursuletul ala din reclama...ii rup capul...mama lui.......
duminică, 6 iulie 2008
ÎNCHIZÎND CICLURI
Întotdeauna este bine de ştiut când anume se termină o etapă din viaţă. Dacă insişti a te menţine în ea dincolo de timpul rezonabil, îţi vei pierde bucuria şi simţul a ceea ce se află în afara ei. Închide cicluri, sau uşi, sau capitole. Important este să le poţi închide şi să laşi în urmă momente ale vieţii, momentele care se încheie.
Ţi-ai terminat munca?
Ţi s-a încheiat o relaţie?
Nu mai locuieşti în acea casă?
Trebuie să pleci într-o călătorie?...
Poţi petrece mult timp din prezentul tău, scufundîndu-te în “de ce”-uri, în a revedea caseta şi a încerca să înţelegi cum şi pentru ce motiv se întîmplară cutare şi cutare lucruri.
Dar te vei consuma degeaba şi la nesfîrşit, căci în viaţă, tu, eu, prietenii, fiii, fraţii tăi, noi toţi, ne îndreptăm inevitabil către a închide capitole, către a da pagina, a termina etape sau momente din viaţă, şi de a merge înainte.
Nu ne putem afla în prezent, ducînd dorul trecutului. Nici măcar întrebîndu-ne “de ce”. Ceea ce s-a întîmplat, s-a întîmplat, şi trebuie să te eliberezi, să te desprinzi de trecut. Nu putem fi copii eterni, nici adolescenţi întîrziaţi, nici angajaţi ai unor firme care nu mai există, nici a păstra legături cu cei care nu vor să aibă legături cu noi.
Faptele trec, şi trebuie lăsate să treacă!
De aceea, cîteodată, este aşa de important să distrugi amintiri, să faci un cadou, să-ţi schimbi casa, să rupi hîrtiile, să arunci documente vechi, şi să vinzi sau să faci cadou o carte.
Schimbările externe pot simboliza procese interioare de evoluţie. A uita, a se desprinde, a se avînta. În viaţă, nimeni nu joacă cu cărţile însemnate, aşa că ai de învăţat cum să pierzi şi cum să cîştigi. Trebuie să ne eliberăm, să dăm pagina şi să trăim numai cu ceea ce ne oferă prezentul.
Trecutul a trecut. Nu aştepta să ţi-l dea nimeni înapoi, nu te aştepta să te recunoască nimeni, nu aştepta ca, vreodată, cineva să-şi dea seama cine ai fost. Lasă deoparte resentimentul. Repetarea cu încăpăţînare a “filmului tău personal” îţi va face rău sufletului şi minţii, şi te va învenina şi amărî.
Viaţa nu se află decît înainte, niciodată înapoi. Dacă treci prin viaţă lăsînd “uşi deschise” pentru orice eventualitate, niciodată nu te vei putea desprinde de trecut, nici nu vei trăi ziua de astăzi cu mulţumire. Iubiri sau prietenii pe care nu ţi le scoţi din suflet? Posibilităţi de a te întoarce? La ce? Nevoie de explicaţii? Cuvinte nerostite? Tăceri care au invadat cuvintele?
Dacă le poţi înfrunta chiar acum, fă-o. Dacă nu, lasă-le să se ducă, închide capitolele! Spune-ţi ţie însuţi că nu le mai vrei înapoi. Dar nu din mândrie sau orgoliu, ci pentru că TU nu mai faci parte din acel loc, din acea inimă, din acea încăpere, din acea casă, din acel birou, din acea meserie.
Tu însuţi nu mai eşti cel de acum două zile, sau trei luni, sau un an. Prin urmare, nu există nimic către care să te întorci. Închide uşa, dă pagina, închide ciclul. Nici tu nu vei fi acelaşi, nici mediul la care te întorci nu va fi acelaşi, căci nimic nu rămîne imobil sau static în viaţă. Pentru sănătatea ta mintală şi sufletească, desprinde-te de ceea ce nu se mai regăseşte în viaţa ta.
Adu-ţi aminte că nimeni şi nimic nu este indispensabil. Nicio persoană, niciun loc, nicio muncă. Nimic nu este vital pentru a trăi, pentru că atunci cînd ai venit pe lume, ai venit singur.
Este, aşadar, obişnuit să trăieşti cu tine însuţi, şi este o îndatorire personală să înveţi să trăieşti singur, fără acea apropiere umană sau fizică, de care îţi vine atît de greu să te desparţi astăzi.
A se desprinde este un proces de învăţare care, din punct de vedere uman, se poate realiza. Adu-ţi aminte, nimic şi nimeni nu sunt indispensabili. Este numai obicei, rutină, nevoie. Deci, închide, încheie, curăţă, aruncă, oxigenează, desprinde-te, scutură-te, eliberează-te.
Sunt multe cuvinte care înseamnă sănătate mintală, şi oricare vei alege, te va ajuta să mergi înainte în linişte.
Asta e viaţa!
P.S Pentru toate fetele din Bamboo, Fratelli sau Gaia care inca nu l-au citit pe Coelho si mai ales pentru toti miliardarii din Pipera Tunari...fara numar.
Ţi-ai terminat munca?
Ţi s-a încheiat o relaţie?
Nu mai locuieşti în acea casă?
Trebuie să pleci într-o călătorie?...
Poţi petrece mult timp din prezentul tău, scufundîndu-te în “de ce”-uri, în a revedea caseta şi a încerca să înţelegi cum şi pentru ce motiv se întîmplară cutare şi cutare lucruri.
Dar te vei consuma degeaba şi la nesfîrşit, căci în viaţă, tu, eu, prietenii, fiii, fraţii tăi, noi toţi, ne îndreptăm inevitabil către a închide capitole, către a da pagina, a termina etape sau momente din viaţă, şi de a merge înainte.
Nu ne putem afla în prezent, ducînd dorul trecutului. Nici măcar întrebîndu-ne “de ce”. Ceea ce s-a întîmplat, s-a întîmplat, şi trebuie să te eliberezi, să te desprinzi de trecut. Nu putem fi copii eterni, nici adolescenţi întîrziaţi, nici angajaţi ai unor firme care nu mai există, nici a păstra legături cu cei care nu vor să aibă legături cu noi.
Faptele trec, şi trebuie lăsate să treacă!
De aceea, cîteodată, este aşa de important să distrugi amintiri, să faci un cadou, să-ţi schimbi casa, să rupi hîrtiile, să arunci documente vechi, şi să vinzi sau să faci cadou o carte.
Schimbările externe pot simboliza procese interioare de evoluţie. A uita, a se desprinde, a se avînta. În viaţă, nimeni nu joacă cu cărţile însemnate, aşa că ai de învăţat cum să pierzi şi cum să cîştigi. Trebuie să ne eliberăm, să dăm pagina şi să trăim numai cu ceea ce ne oferă prezentul.
Trecutul a trecut. Nu aştepta să ţi-l dea nimeni înapoi, nu te aştepta să te recunoască nimeni, nu aştepta ca, vreodată, cineva să-şi dea seama cine ai fost. Lasă deoparte resentimentul. Repetarea cu încăpăţînare a “filmului tău personal” îţi va face rău sufletului şi minţii, şi te va învenina şi amărî.
Viaţa nu se află decît înainte, niciodată înapoi. Dacă treci prin viaţă lăsînd “uşi deschise” pentru orice eventualitate, niciodată nu te vei putea desprinde de trecut, nici nu vei trăi ziua de astăzi cu mulţumire. Iubiri sau prietenii pe care nu ţi le scoţi din suflet? Posibilităţi de a te întoarce? La ce? Nevoie de explicaţii? Cuvinte nerostite? Tăceri care au invadat cuvintele?
Dacă le poţi înfrunta chiar acum, fă-o. Dacă nu, lasă-le să se ducă, închide capitolele! Spune-ţi ţie însuţi că nu le mai vrei înapoi. Dar nu din mândrie sau orgoliu, ci pentru că TU nu mai faci parte din acel loc, din acea inimă, din acea încăpere, din acea casă, din acel birou, din acea meserie.
Tu însuţi nu mai eşti cel de acum două zile, sau trei luni, sau un an. Prin urmare, nu există nimic către care să te întorci. Închide uşa, dă pagina, închide ciclul. Nici tu nu vei fi acelaşi, nici mediul la care te întorci nu va fi acelaşi, căci nimic nu rămîne imobil sau static în viaţă. Pentru sănătatea ta mintală şi sufletească, desprinde-te de ceea ce nu se mai regăseşte în viaţa ta.
Adu-ţi aminte că nimeni şi nimic nu este indispensabil. Nicio persoană, niciun loc, nicio muncă. Nimic nu este vital pentru a trăi, pentru că atunci cînd ai venit pe lume, ai venit singur.
Este, aşadar, obişnuit să trăieşti cu tine însuţi, şi este o îndatorire personală să înveţi să trăieşti singur, fără acea apropiere umană sau fizică, de care îţi vine atît de greu să te desparţi astăzi.
A se desprinde este un proces de învăţare care, din punct de vedere uman, se poate realiza. Adu-ţi aminte, nimic şi nimeni nu sunt indispensabili. Este numai obicei, rutină, nevoie. Deci, închide, încheie, curăţă, aruncă, oxigenează, desprinde-te, scutură-te, eliberează-te.
Sunt multe cuvinte care înseamnă sănătate mintală, şi oricare vei alege, te va ajuta să mergi înainte în linişte.
Asta e viaţa!
P.S Pentru toate fetele din Bamboo, Fratelli sau Gaia care inca nu l-au citit pe Coelho si mai ales pentru toti miliardarii din Pipera Tunari...fara numar.
vineri, 4 iulie 2008
Unde mai mergem in Bucuresti ?
O destinatie inedita prin totala sa nepopularizare in Bucuresti este palatul Bragadiru.
Aflat in minunatul sector 5 (care este) palatul se afla la o aruncatura de bat de piata Cosbuc, in apropierea palatului parlamentului.
Istoricul imobilului Colosseum si al constructiilor care l-au precedat in aceste locuri incepe la mijlocul anilor 1800. Intregul domeniu purta numele Bragadiru, si a fost fondat de Dumitru Marinescu Bragadiru.
Nascut in anul 1842, Dumitru Marinescu si-a inceput ucenicia la o varsta frageda in cofetaria si racheria negustorului Iancu Stefanescu.
Deosebit de harnic, cinstit si inteligent, Dumitru Marinescu a fost luat in tovarasie, iar in 1866 Iancu Stefanescu ii si lasa negotul sau.
Largindu-si comertul, in anii urmatori a luat in arenda mai multe fabrici de spirt. In 1877, in timpul Razboiului de Independenta impotriva Imperiului Otoman, Dumitru Marinescu vinde soldatilor rachiu si spitalelor spirt pentru raniti.
Cu capitalul astfel strans, Dumitru Marinescu infiinteaza prima fabrica de alcool rafinat in comuna Bragadiru, langa Bucuresti, care functioneaza inca, si se face cunoscut sub numele de Dumitru Marinescu Bragadiru.
La sfarsitul secolului al 19-lea, in partea de sud a Romaniei productia de bere era inexistenta.
DMB a inceput sa achizitioneze teren in jurul centrului Bucurestiului, in apropiere de Piata Principesa Maria, astazi Piata George Cosbuc.
In anul 1909, Fabrica de Bere a fost infiintata ca o societate pe actiuni. Familia Bragadiru a devenit astfel una dintre primele promotoare ale industriei usoare in Romania.
In acelasi an, DMB stabileste resedinta familiei in imediata apropiere a fabricii. Cele mai vechi harti ale Bucurestiului, identificand orasul si constructiile sale au aparut in anul 1911 si prezinta Fabrica de Bere pe o suprafata de peste 6.2 hectare de teren.
Constructia a debutat in jurul anului 1905. Dumitru Marinescu Bragadiru (DMB) a conceput Colosseum-ul ca un Palat Cultural - cunoscut sub denumirea de Palatul Bragadiru - pentru angajatii Fabricii de Bere.
Crescand in saracie, cu o educatie limitata dar un suflet extrem de generos si intreprinzator, a dorit sa ofere conditii de odihna si distractie angajatiilor sai.
Compusa dintr-o spectaculoasa sala de bal care poate functiona si ca sala de teatru sau de concerte, o biblioteca, o popicarie, numeroase camere si magazine la parter, era o structura impresionanta.
Imbina stilurile celor mai renumite cladiri ale timpului: Camera de Comert, Posta Romana, Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC-ul) si cladirea Curtii Supreme de Justitie, toate construite in aceeasi perioada. Constructia Colosseum-ului s-a incheiat in anul 1911.
La 11 Iunie 1948 regimul comunist a nationalizat intreaga industrie romaneasca. Fabrica de Bere a fost redenumita Fabrica de Bere Rahova dupa numele cartierului in care se afla. Prima grija a regimului a fost spargerea cu lovituri de ciocan a numelui Dumitru Marinescu Bragadiru de pe frontonul fabricii de bere. Imobilul Colosseum a fost, redenumit Casa de Cultura Lenin.In 2003, Palatul Bragadiru a fost restiuit mostenitorilor legali care, insa, acum vor sa il vanda pentru ca sustin ca suma rezultata din inchirierea salii de bal abia acopera factura la caldura din timpul iernii, caldura necesara oricum pentru a nu se deteriora ornamentele..
Dincolo de valoarea sa arhitecturala si istorica, Palatul Bragadiru se ridica la o valoare imobiliara de aproape 30 milioane de euro, mai ales daca tinem cont ca este printre putinele cladiri de acest gen din Bucuresti. De fapt, se considera ca Bucurestiul are doua palate de acest fel, acesta si palatul Stirbei, aflat in zona Baneasa, care este insa mai sarac in decoratiuni si mai putin interesant ca arhitectura.
Palatul Bragadiru a fost gandit ca loc de recreere si de educatie pentru angajatii fabricii, un Palat al Culturii cu sala de bal care folosea atat pentru petreceri, dar si pentru teatru si concerte, cu biblioteca, popicarie, magazine si camere de oaspeti.
Aceeasi grija pentru muncitori si pentru educatie l-a facut sa ofere copiilor angajatilor paine si lapte, ca rasplata pentru faptul ca invatau si mergeau la scoala (acum vedem ca initiativa "cornulet cu lapte" nu e deloc noua).
Daca ne gandim ca Palatul Bragadiru a fost construit pe principiul "merge si asa", mai ales ca era facut pentru muncitori, ne inselam.
Este vorba de o constructie impresionanta atat prin marime, cat si prin arhitectura si decoratii, cu o atentie deosebita data detaliilor si elegantei generale pe care o exprima locul.
Se inscrie in traditia de a avea, pe langa fabrica de bere, si un loc unde muncitorii sa-si poata petrece timpul liber. Concurenta avea si ea - Eliseul Luther si braseria, sala de spectacole Colosseul Oppler.
In curte se afla o gradina de vara si o terasa. Cu o arhitectura eclectica, cu scari in spirala in stil Normand, cu stucaturi, statui inserate in fatada cladirii, oglinzi venetiene, balcoane in stil victorian, cu ornamente si cu lemn sculptat, Palatul Bragadiru are o valoare deosebita, atat istoric, cat si cultural. La fel ca Fabrica de Bere, Palatul a fost proiectat de arhitectul german A.Schucker, in 1894.
Ansamblul este format de fapt de cladirea principala, cu sala de bal, de trei etaje si o cladire mai mica, de 200m2 suprafata si cu doua etaje.
Aici au functionat si Banca Bragadiru-Rahova, precum si cinematograful Aida. Dumitru Bragadiru a murit in 1915, iar dupa aceea de afacerile familiei s-a ocupat fiul acestuia.
Din 1948 insa, s-au ocupat, mai "bine" ca oricine, comunistii. Fabrica a fost redenumita Fabrica de bere Rahova iar Palatul Bragadiru s-a transformat in Casa de Cultura Lenin iar din 1970 functiona in paralel si un oficiu de stare civila. Numele fondatorului a fost spart cu ciocanul si a fost sters din memoria orasului.
Palatul Bragadiru face parte din categoria locurilor cu memorie, cu un fel de "what if" care ne face sa ne intrebam cum ar fi aratat Bucurestiul daca cei 50 de ani de comunism nu ar fi fost realitate.
Informatii preluate de pe siteurile:
http://metropotam.ro/Locuri/2007/02/art9389858586-Locul-saptamanii-Palatul-Bragadiru/
http://ro.wikipedia.org/wiki/Palatul_Bragadiru
Pentru site-ul official al stabilimentului sunteti invitati la:
http://www.colosseum.fr/index-ro.html
Aflat in minunatul sector 5 (care este) palatul se afla la o aruncatura de bat de piata Cosbuc, in apropierea palatului parlamentului.
Istoricul imobilului Colosseum si al constructiilor care l-au precedat in aceste locuri incepe la mijlocul anilor 1800. Intregul domeniu purta numele Bragadiru, si a fost fondat de Dumitru Marinescu Bragadiru.
Nascut in anul 1842, Dumitru Marinescu si-a inceput ucenicia la o varsta frageda in cofetaria si racheria negustorului Iancu Stefanescu.
Deosebit de harnic, cinstit si inteligent, Dumitru Marinescu a fost luat in tovarasie, iar in 1866 Iancu Stefanescu ii si lasa negotul sau.
Largindu-si comertul, in anii urmatori a luat in arenda mai multe fabrici de spirt. In 1877, in timpul Razboiului de Independenta impotriva Imperiului Otoman, Dumitru Marinescu vinde soldatilor rachiu si spitalelor spirt pentru raniti.
Cu capitalul astfel strans, Dumitru Marinescu infiinteaza prima fabrica de alcool rafinat in comuna Bragadiru, langa Bucuresti, care functioneaza inca, si se face cunoscut sub numele de Dumitru Marinescu Bragadiru.
La sfarsitul secolului al 19-lea, in partea de sud a Romaniei productia de bere era inexistenta.
DMB a inceput sa achizitioneze teren in jurul centrului Bucurestiului, in apropiere de Piata Principesa Maria, astazi Piata George Cosbuc.
In anul 1909, Fabrica de Bere a fost infiintata ca o societate pe actiuni. Familia Bragadiru a devenit astfel una dintre primele promotoare ale industriei usoare in Romania.
In acelasi an, DMB stabileste resedinta familiei in imediata apropiere a fabricii. Cele mai vechi harti ale Bucurestiului, identificand orasul si constructiile sale au aparut in anul 1911 si prezinta Fabrica de Bere pe o suprafata de peste 6.2 hectare de teren.
Constructia a debutat in jurul anului 1905. Dumitru Marinescu Bragadiru (DMB) a conceput Colosseum-ul ca un Palat Cultural - cunoscut sub denumirea de Palatul Bragadiru - pentru angajatii Fabricii de Bere.
Crescand in saracie, cu o educatie limitata dar un suflet extrem de generos si intreprinzator, a dorit sa ofere conditii de odihna si distractie angajatiilor sai.
Compusa dintr-o spectaculoasa sala de bal care poate functiona si ca sala de teatru sau de concerte, o biblioteca, o popicarie, numeroase camere si magazine la parter, era o structura impresionanta.
Imbina stilurile celor mai renumite cladiri ale timpului: Camera de Comert, Posta Romana, Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC-ul) si cladirea Curtii Supreme de Justitie, toate construite in aceeasi perioada. Constructia Colosseum-ului s-a incheiat in anul 1911.
La 11 Iunie 1948 regimul comunist a nationalizat intreaga industrie romaneasca. Fabrica de Bere a fost redenumita Fabrica de Bere Rahova dupa numele cartierului in care se afla. Prima grija a regimului a fost spargerea cu lovituri de ciocan a numelui Dumitru Marinescu Bragadiru de pe frontonul fabricii de bere. Imobilul Colosseum a fost, redenumit Casa de Cultura Lenin.In 2003, Palatul Bragadiru a fost restiuit mostenitorilor legali care, insa, acum vor sa il vanda pentru ca sustin ca suma rezultata din inchirierea salii de bal abia acopera factura la caldura din timpul iernii, caldura necesara oricum pentru a nu se deteriora ornamentele..
Dincolo de valoarea sa arhitecturala si istorica, Palatul Bragadiru se ridica la o valoare imobiliara de aproape 30 milioane de euro, mai ales daca tinem cont ca este printre putinele cladiri de acest gen din Bucuresti. De fapt, se considera ca Bucurestiul are doua palate de acest fel, acesta si palatul Stirbei, aflat in zona Baneasa, care este insa mai sarac in decoratiuni si mai putin interesant ca arhitectura.
Palatul Bragadiru a fost gandit ca loc de recreere si de educatie pentru angajatii fabricii, un Palat al Culturii cu sala de bal care folosea atat pentru petreceri, dar si pentru teatru si concerte, cu biblioteca, popicarie, magazine si camere de oaspeti.
Aceeasi grija pentru muncitori si pentru educatie l-a facut sa ofere copiilor angajatilor paine si lapte, ca rasplata pentru faptul ca invatau si mergeau la scoala (acum vedem ca initiativa "cornulet cu lapte" nu e deloc noua).
Daca ne gandim ca Palatul Bragadiru a fost construit pe principiul "merge si asa", mai ales ca era facut pentru muncitori, ne inselam.
Este vorba de o constructie impresionanta atat prin marime, cat si prin arhitectura si decoratii, cu o atentie deosebita data detaliilor si elegantei generale pe care o exprima locul.
Se inscrie in traditia de a avea, pe langa fabrica de bere, si un loc unde muncitorii sa-si poata petrece timpul liber. Concurenta avea si ea - Eliseul Luther si braseria, sala de spectacole Colosseul Oppler.
In curte se afla o gradina de vara si o terasa. Cu o arhitectura eclectica, cu scari in spirala in stil Normand, cu stucaturi, statui inserate in fatada cladirii, oglinzi venetiene, balcoane in stil victorian, cu ornamente si cu lemn sculptat, Palatul Bragadiru are o valoare deosebita, atat istoric, cat si cultural. La fel ca Fabrica de Bere, Palatul a fost proiectat de arhitectul german A.Schucker, in 1894.
Ansamblul este format de fapt de cladirea principala, cu sala de bal, de trei etaje si o cladire mai mica, de 200m2 suprafata si cu doua etaje.
Aici au functionat si Banca Bragadiru-Rahova, precum si cinematograful Aida. Dumitru Bragadiru a murit in 1915, iar dupa aceea de afacerile familiei s-a ocupat fiul acestuia.
Din 1948 insa, s-au ocupat, mai "bine" ca oricine, comunistii. Fabrica a fost redenumita Fabrica de bere Rahova iar Palatul Bragadiru s-a transformat in Casa de Cultura Lenin iar din 1970 functiona in paralel si un oficiu de stare civila. Numele fondatorului a fost spart cu ciocanul si a fost sters din memoria orasului.
Palatul Bragadiru face parte din categoria locurilor cu memorie, cu un fel de "what if" care ne face sa ne intrebam cum ar fi aratat Bucurestiul daca cei 50 de ani de comunism nu ar fi fost realitate.
Informatii preluate de pe siteurile:
http://metropotam.ro/Locuri/2007/02/art9389858586-Locul-saptamanii-Palatul-Bragadiru/
http://ro.wikipedia.org/wiki/Palatul_Bragadiru
Pentru site-ul official al stabilimentului sunteti invitati la:
http://www.colosseum.fr/index-ro.html
marți, 1 iulie 2008
Dimineata si greata
Dimineata in metrou, ca in fiecare dimineata e aglomerat. Un nashpet se urca la prima cu nashpeta din dotare si ramane in usa. Adevarul e ca nu avea unde sa inainteze. Dupa jumatate de statie il aud pe unul de langa el vocifrand la noul urcat ca-l impinge prea tare. Piztipoanca ii raspunde: "Daca e aglomerat nu mai tinem cont de inghesuiala"
Ii dau replica in gand: "poate la tine la moldova ca intre oameni civilizati nu se poarta".
Mai trece o statie, nashpetul si nashpeta isi fac loc si ajung in spatele meu. O aud pe ea cum discuta ca n-are rochie pentru nunta de la Galati si ca vrea neaparat sa vada Dunarea ca n-a vazut-o niciodata la Galati. Ii raspunde si el si atunci ma tavalesc de ras din cauza accentului foarteeeeeeee puternic de moldo.
Si uite asa , din cand in cand, intuitia mea feminina iese la suprafata.
Ii dau replica in gand: "poate la tine la moldova ca intre oameni civilizati nu se poarta".
Mai trece o statie, nashpetul si nashpeta isi fac loc si ajung in spatele meu. O aud pe ea cum discuta ca n-are rochie pentru nunta de la Galati si ca vrea neaparat sa vada Dunarea ca n-a vazut-o niciodata la Galati. Ii raspunde si el si atunci ma tavalesc de ras din cauza accentului foarteeeeeeee puternic de moldo.
Si uite asa , din cand in cand, intuitia mea feminina iese la suprafata.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)