miercuri, 21 noiembrie 2007

Drama sentimentala




Se cunoscusera pe prima pagina ea era "un tanar manechin
de 21 ani 1.80 inaltime 55 kg 90-60-90" el-
"recidivistul periculos autor al unei spargeri la fabrica
producatoare de lichid de frana" stateau alaturi vecini de
articol si nu puteau sa nu se placa chiar daca ar fi vrut sa
stie mai multe unul despre celalat. Fusese o poveste de
dragoste scurta si trista. In jurul lor cadeau avioane deraiau
trenuri se produceau cutremure devastatoare si crime cu
sange cald situatia interna era grava si nici cea
internatioanala nu se simtea prea bine dar ei se citeau
frenetic numai pe ei la nesfarsit mereu si mereu aceleasi
cuvinte aceleasi litere si aceleasi spatii A doua zi insa pe
prima pagina ea se trezi singura probabil ca el nu mai
prezentase interes si nimeni nu-l mai scrisese. Gurile rele
spun ca ar fi fugit cu stripteuza din pagina 2 care avea
ce-i drept o fotografie superba gurile bune spun ca de fapt
ei se mai iubesc si acum in caldura raftului unei biblioteci
sau printre cutele unui pachet in care a fost invelit salamul
dar ce pret poti sa pui pe zvonuri si oricum lucrurile astea
nu mai intereseaza pe nimeni

____________________________________




© Poezie reprodusa in aceasta pagina cu acordul autorului. Toate drepturile rezervate-R. Coravu

Niciun comentariu: